Menu

Articol

Pentru problemele de natură penală, și primarului din Brebu i-a încetat mandatul înainte de termen

Rând pe rând, primarii din Caraș-Severin își pierd funcțiile înainte de a-și duce mandatele la bun sfârșit. Toți care sunt în această situație deloc plăcută au avut probleme cu legea, fiind condamnați, cu suspendare, fie pentru fapte de corupție, fie pentru alte abateri descoperite de Agenția Națională de Integritate (ANI). De-a lungul actualului mandat, s-au aflat în această situație primarii din Luncavița - Ion Velescu, Fârliug - Ion Borduz, Grădinari – Ion Moșoarcă și Forotic – Ion Stoia. Oficial, începând de astăzi, și edilul-șef di Brebu, Mitea Viorel Roșca se poate ocupa de altceva.

Astăzi, instanța Tribunalului Caraș-Severin, Secția Contencios Administrativ, i-a respins acțiunea formulată de acesta în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului Județului Caraș-Severin. Mitea Viorel Roșca ceruse anularea Ordinului semnat de prefect, de încetare a mandatului de primar înainte de termen, ca urmare a faptelor de corupție pentru care fusese condamnat anterior. Sentința este definitivă.

Interesant e că, la Brebu și viceprimarul Ion Țicheriu își va pierde mandatul, fiind în aceeași situație cu Roșca.

Powered by Jasper Roberts - Blog