Menu

Articol

Biciclist beat, pericol public pe DN6

Nu doar şoferii consumă alcool când circulă pe drumurile publice, ci chiar şi bicicliştii. Şi nu circulă oriunde, adică pe uliţele satului sau pe drumurile comunale, cum ne-am închipui. Un caz în acest sens este cel întâlnit de polițiștii rutieri la sfârşitul săptămânii trecute, fiind vorba de un bărbat care circula pe DN6, în afara localității Bucoșnița.

Sâmbătă, 8 iulie, în jurul orei 21, polițiștii din Caransebeș, de la Biroul Drumuri Naționale și Europene, au depistat un biciclist în vârstă de 47 de ani, din Brebu, ce se deplasa pe DN6, dinspre Slatina-Timiș spre Buchin. Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Biciclistul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 870 de lei.

Powered by Jasper Roberts - Blog