Menu

Articol

Ne lipsesc medicii, dar vom avea un heliport în curtea spitalului

Este vorba de un proiect cu finanţare europeană în valoare de 1,5 milioane de euro, după cum a anunţat astăzi într-o conferinţă de presă managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, Cristina Mihaela Bacer.

Investiţia va prinde contur printr-un proiect al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, graţie căruia se va construi şi noul sediu al Unităţii de Primiri Urgenţe, în curtea spitalulu judeţean. Heliportul va permite elicopterelor SMURD să aterizeze în siguranţă într-un loc amenajat şi în condiţii optime, respectând reglementările în vigoare.

Din păcate, Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa stă rău la personal, în prezent în schemă sunt vacante un număr de 338 de posturi, de la medici şi asistente, până la infirmiere, brancardieri şi personal auxiliar, ceea ce a determinat noua echipă managerial să înceapă demersurile în vederea  scoaterii la concurs a posturilor respective. 

Powered by Jasper Roberts - Blog