Menu

Articol

De când şi-au votat indemnizaţia de şedinţă, consilierii PSD şi PNL din Caransebeş se au ca fraţii

Consilierii municipali din Caransebeş au votat proiectul de hotărâre prin care şi-au stabilit indemnizaţia de şedinţă. A fost pentru prima dată în acest mandat când consilierii PSD şi PNL au vorbit aceeaşi limbă, ei obţinând o indemnizaţie chiar mai mare decât s-ar fi aşteptat. Practic, şi-au urmărit interesul, acţionând după vorba românească: "Fă-te frate cu dracu până treci puntea".

Iniţial, propunerea a fost ca indemnizaţia să reprezinte 3% din salariul brut al primarului, care e de 9.425 lei, însă social-democraţii au invocat că noua lege a salarizării permite până la 10% din salariul de bază al edilului-şef. Până la urmă s-a mers pe calea de mijloc, optându-se pentru o indemnizaţie de şedinţă şi de comisie de specialitate (care sunt patru într-o lună) de 5% din salariul primarului. În total, peste 2.000 de lei, impozabili, ceea ce echivalează sau e chiar mai mare decât salariul unui muncitor care munceşte opt ore la bandă.

Viceprimarul va avea salariul de 7.975 lei, secretarul primăriei va fi încadrat cu 7.830 lei, arhitectul şef cu 7.685 lei, iar directorii executivi de la Piața Gugulanilor, Poliția Locală, Serviciul Public de Întreținere și Reabilitare şi Serviciul Public de Asistență Socială cu 5.800. Un şef serviciu va fi încadrat cu 4.495 lei, un şef birou cu 4.060 lei, în timp ce muncitorii calificaţi vor avea salarii cuprinse între 1.500 şi 1.800 lei.

Powered by Jasper Roberts - Blog