Menu

Articol

De la cititori - E discutabil că salariul primarului din Reşiţa este egal cu al primarului din Cluj

Autor: 

Horia Irimia, cetăţean din judeţul Caraş-Severin, România, pe lângă faptul că a deţinut funcţii importante în administraţia publică, este şi un consecvent analist al fenomenelor politice, economice şi sociale, menţionând de fiecare dată că face analize şi comentarii în nume propriu, fără a angaja vreun partid sau instituţie. De data aceasta, Horia Irimia ne-a transmis o explicaţie cu privire la mecanismul prin care s-au mărit, de la 1 iulie, salariile primarilor şi a altor aleşi din administraţia publică, arătând că, „nu primarii şi-au mărit salariile”, aşa cum a fost, poate, perceput fenomenul de opinia publică. Horia Irimia ne-a transmis şi o grilă de calcul a salariilor primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene, fapt pe care l-am folosit pentru a exemplifica concret câteva salarii ale unor aleşi din judeţul Caraş-Severin.

Este eronat să spui că primarii şi-au mărit salariile

„În ultimele zile frecvent am auzit/citit că „Primarii şi-au mărit salariile" . Total eronat.

Prin Legea 153 din iunie 2017 s-a aprobat de către Parlament o grilă pentru primari - grila de mai jos, unde coeficienţii se înmulţesc cu salariul minim  brut. 

Desigur că este discutabilă, dar nu primarii au aprobat-o, nici consiliile locale. De exmplu este discutabil că indemnizaţiile Primarilor Clujului, Iaşului sunt egale cu cele ale Primarilor Reşiţei, Sloboziei, Călăraşiului... Deşi au populaţii de 4-5 ori mai mari... Dar toţi primarii de municipii reşedinţe de judeţ au aceeaşi indemnizaţie...

Confuzia poate proveni din faptul că în iulie consiliile locale au aprobat salariile angajaţilor din primării  - funcţionari publici şi contractuali - şi poate în Hotărâri se face referire la salariul viceprimarilor - ca şi prag maxim, sau chiar al primarilor. Deşi nu consiliile locale sau judeţene aprobă salariile aleşilor.

Poate au fost Hotărâri adoptate de către consiliile locale cu privire la indemnizaţia consilierilor locali/judeţeni care făceau referire la indemnizaţia Primarilor. Da, consiliile aprobă aceste indemnizaţii ale consilierilor ca şi procente din salariul primarilor”.

Horia Irimia

Ce salarii au primarii şi preşedinţii de consilii judeţene

Salariul minim brut pe economie, în prezent (anul 2017), este 1450 lei. Astfel, salariul primarilor municipiilor reşedinţă de judeţ este obţinut prin înmulţirea salariului minim pe economie cu coeficientul stabilit prin lege::

1450 lei x 9,00 = 13050 lei brut

Deci, salariul primarului Reşiţei, Ioan Popa, este de 13050 lei brut (9153 lei net).

Acelaşi salariu, ca şi primarul Reşiţei, îl are preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu.

Alţi primari din Caraş-Severin:

Felix Borcean - Caransebeş: 9425 lei brut (6611 lei net);

Adrian Torma - Moldova Nouă: 8700 lei brut;

Dumitru Ursu - Oraviţa: 8700 lei brut;

Eugen Cismănenaţu - Bocşa: 8700 lei brut;

Luca Mălăescu - Oţelu Roşu: 8700 lei brut;

Gheorghe Românu - Anina: 7950 lei brut;

Cristian Miclău - Băile Herculane: 7950 lei brut.

Grila  de calcul a salariilor aleşilor din administraţia publică locală:

C. FUNCŢII DE DEMNITATE PUBLICĂ ALESE DIN CADRUL ORGANELOR AUTORITĂŢII PUBLICE LOCALE
    Coeficienţii corespunzători indemnizaţiilor pentru persoanele alese în funcţie potrivit prevederilor Constituţiei României

   Funcţia                                          coeficient

1. Primar general al Capitalei                 10,00

2. Viceprimar al Capitalei                        9,00

3. Preşedinte al consiliului judeţean         9,00

4. Vicepreşedinte al consiliului judeţean   8,00

5. Primar municipiu reşedinţă de judeţ      9,00

6. Primar al sectoarelor municipiului Bucureşti               9,00

7. Primar oraş/municipiu (peste 100.001 locuitori)         7,50

8. Primar oraş/municipiu (cu 50.001 până la 100.000 de locuitori) 7,00

9. Primar oraş/municipiu (cu 20.001 până la 50.000 locuitori)         6,50

10. Primar comună (cu 20.001 până la 50.000 locuitori)    6,00

11. Primar oraş (cu 10.001 până la 20.000 locuitori)           6,00

12. Primar comună (cu 10.001 până la 20.000 locuitori)   5,50

13. Primar oraş (până la 10.000 locuitori)                            5,50

14. Primar comună (cu 5.001 până la 10.000 locuitori)    5,00

15. Primar comună (cu 3.001 până la 5.000 locuitori)      4,50

16. Primar comună (până la 3.000 locuitori)                       4,00

17. Viceprimar municipiu reşedinţă de judeţ                     8,00

18. Viceprimar al sectoarelor municipiului Bucureşti       8,00

19. Viceprimar oraş/municipiu (peste 100.001 locuitori)   6.50

20. Viceprimar oraş/municipiu(cu 50.001 până la 100.000 de locuitori) 6,00

21. Viceprimar oraş/municipiu (cu 20.001 până la 50.000 de locuitori) 5,50

22. Viceprimar comună (cu 20.001 până la 50.000 locuitori)      5,00

23. Viceprimar oraş (cu 10.001 până la 20.000 locuitori)            5,00

24. Viceprimar comună (cu 10.001 până la 20.000 locuitori)    4.50

25. Viceprimar oraş (până la 10.000 locuitori)                             4.50  

26. Viceprimar comună (cu 5.001 până la 10.000 locuitori)     4,00

27. Viceprimar comună (cu 3.001 până la 5.000 locuitori)       3,50

28. Viceprimar comună (până la 3.000 locuitori)                       3,00

 

Powered by Jasper Roberts - Blog