Menu

Articol

Incendiu la Verendin

În această dimineaţă, puţin după ora 6, într-o gospodărie din localitatea Verendin a izbucnit un incendiu violent. Alarmaţi prin apelul de urgenţă 112, pompierii Detaşamentului Caransebeş s-au deplasat cât se poate de repede. Când echipajele de intervenţie au ajuns la locul evenimentului, incendiul cuprinsese acoperişul casei, al unei anexe şi al unui adăpost de animale şi exista pericol de propagare la întregul imobil şi la casele învecinate.

„Trei echipaje de pompieri militari, alături de membri SVSU Luncaviţa au luptat cu flăcările mai bine de 7 ore, având în vedere suprafaţa mare afectată de incendiu, de aproximativ 600 mp. Pompierii au depus eforturi pentru a împiedica incendiul să cuprindă şi parterul casei”, se arată într-un comunical al ISU Caraş-Severin.

A ars o cantitate mare de materiale combustibile (lemn de foc, scândură, grinzi) şi au fost afectate de incendiu două autoturisme şi mai multe bunuri materiale. Intervenţia a fost dificilă, focul fiind întreţinut şi de cele 80 de tone de fân care erau depozitate în anexă. Au murit 50 de păsări şi au fost salvate 10 animale. Din fericire, nu au fost persoane rănite.

Cauza probabilă este un scurtcircuit produs la un cablu electric.

Powered by Jasper Roberts - Blog