Menu

Articol

Cod roşu de petreceri în Caraş-Severin! Jandarmii abia fac faţă valului sărbătoresc din judeţ

Misiunile jandarmilor cărăşeni, care se vor desfăşura în minivacanţa de Sfânta Maria Mare, sunt dificile, în primul rând din cauză că sunt nenumărate. Despre aceste misiuni au vorbit, astăzi, într-o conferinţă de presă, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Sevrin, din Reşiţa, inspectorul şef, locotenent colonel Ionel Dina-Mănoiu, împreună cu adjunctul inspectorului-şef, locotenent colonel Nistor Petru, flancaţi de purtătorul de cuvânt, plt. maj. Marius Săndulescu.

„Misiunile jandarmilor cărăşeni, în perioada în perioada 11 – 16 august, sunt foarte multe, în ideea în care comunele, bisericile, oraşele, desfăşoară activităţi tradiţionale, ruga satului sau zilele oraşelor. În acest sens, jandarmii cărăşeni, în colaborare cu gruparea de jandarmi mobilă Timişoara, desfăşoară activităţi de asigurare a ordinii şi liniştii publice în majoritatea localităţilor în care respectivele manifestări implică o aglomerare mare de persoane, iar în localităţile în care numărul acestora este mai mic, menţinerea ordinii publice se va face prin posturile de poliţie locale. Datorită deficitului subunităţii mobile a misiunilor pe care încă le mai executăm pe zona de frontieră împreună cu poliţia de frontieră, am cerut sprijin în executarea misiunilor de asigurare ordinii şi liniştii publice, conform Orinului ministrului, grupării de jandarmi mobilă Timişoara”, a precizat inspectorul-şef Ionel Dina-Mănoiu.

În jur de 50 de sărbători în tot judeţul

Astfel, jandarmii vor avea de îndeplinit misiuni de asigurare a ordinii şi liniştii publice la: Festivalul Gărâna Folk Pro-Bono (10-13 august), Triatlonul lacului Văliug (12 august), Zilele Oraşului Moldova Nouă (12 -15 august), Ziua Diasporei la Reşiţa (15 august). În această perioadă vor mai avea loc rugi tradiţionale, sărbători şi festivaluri muzicale în localităţile: Armeniş, Răcăşdia, Oraviţa Montană, Ciclova Montană (Oraviţa), Cârnecea, Borlova, Broşteni, Caraşova, Cornea, Cornereva, Doman (Reşiţa), Doclin, Gârlişte, Glimboca, Ghertiniş, Iersig, Izgar, Iaz, Ilova, Maciova, Mâtnicu Mare, Macovişte, Moldoviţa, Nicolinţ, Mercina, Ocna de Fier, Petroşniţa, Vălişoara, Plugova, Prilipeţ, Prisaca, Rugi, Scăiuş, Slatina Nera, Valeapai, Zăvoi, Bucoşniţa (concurs de Mountain Bike). Totodată, jandarmii vor patrula pe traseele montane, precum şi în aşezările turistice (Crivaia), în staţiunea turistică la Băile Herculane. Jandarmii cărăşeni, împreună cu grupări mobile de jandarmi din Timiş vor trebui să supravegheze aproape 50 de localităţi în care, în preajma sărbătorii Sfintei Marii, au loc serbări, petreceri, festivaluri, competiţii sportive.

Powered by Jasper Roberts - Blog