Articol

După patru zile de distracţie la munte sau la mare, de zbenguit în localurile de noapte şi de afumat pădurea cu grătarele încinse, românii s-au întors la lucru. Nu vorbesc de toţi românii. Mă refer în primul rând la funcţionărime şi la cei care primesc leafa de la stat. Ceilalţi, care sunt angajaţi la privat, au lucrat şi ieri, când prin lege a fost zi liberă, ca să nu mai vorbim de luni, zi făcută cadou de guvernanţi.

Unii ar spune că nu ar fi trebuit să se lucreze dacă aşa s-a hotărât, dar cum să-i spună angajatul patronului că nu vine la lucru că legea e pentru toată lumea la fel? Să-i bată pur şi simplu obrazul că nu respectă legea? Aiurea. Pentru salariul ăla minim pe economie, mulţi lucrează şi sâmbăta şi chiar duminica, fără prea mari pretenţii. Şi ştiţi de ce? Pentru că pe ei nu-i apără nimeni. Sau aproape nimeni. Pentru ei nu există sindicat, nu există drepturi, ci doar obligaţii. Regula e simplă. Vrei să lucrezi în aceste condiţii, bine, dacă nu, caută-ţi de lucru în altă parte.

La stat este altceva. Locul de muncă este foarte sigur, restructurările se fac doar pe hârtie şi la televizor în campania electorală, concedierea are loc în condiţii speciale, iar instituţia respectivă (primărie, consiliul judeţean sau ce o fi ea) nu intră în lichidare judiciară sau în faliment, aşa cum se întâmplă cu un SRL sau o companie mai răsărită. Nici pe angajaţii ITM sau ANAF nu ai să-i vezi toată ziua pe capul directorilor puşi politic, cerându-le respectarea normelor de protecţia muncii ori plata taxelor şi impozitelor la bugetul statului. S-au dus vremurile  în care noi ne făceam că munceam, iar ei se făceau că ne plăteau. Astăzi, statul chiar plăteşte şi plăteşte bine pentru cât se munceşte într-o primărie, într-un Consiliu Judeţean sau într-altă instituţie de stat. Nu de mult, un primar recunoştea că în primăria pe care o conduce, doar patru-cinci oameni lucrează efectiv, restul aşteptă să treacă timpul, să vină ziua de leafă, concediul şi alte ocazii speciale, ca cel de acum.

Funcţionărimea a revenit astăzi la lucru. În mijlocul săptămânii, cum e mai rău. Când este mai degrabă cu gândul la weekend-ul care se apropie decât la ziua de azi pe care oricum o petrece povestind cum a fost în minivacanţa pe care o vor repetată cât mai repede!

Ce să-i faci, mai greşeşte şi statul ăsta câteodată!