E duminică dimineaţă. Patru femei vârstnice stau pe culoarul Spitalului Judeţean de Urgenţă Caraş-Severin, din Reşiţa, lângă uşa Unităţii de Primire Urgenţe. UPU, cum se zice pe scurt. Înăuntru sunt trei pacienţi întinşi pe pat. Unuia i se fac analize, ceilalţi doi aşteaptă cu speranţă. Deşi e o căldură de te moleşeşte, căldura dinaintea ploii care va să vină, asistentele mişună. Fetele sunt sprintene şi chiar vesele. Asta e de bine, fiindcă atitudinea pozitivă stârneşte încredere printre pacienţi. Dar, parcă, sunt un pic prea vesele. Mişună prin salon şi pe afară, la ţigară şi cafea. Asta e! Legea antifumat nu le dă voie să strice aerul în spital, e duminică, nu e foarte aglomerat, au şi ele dreptul la o pauză, două, de socializare. Sunt tinere, energice, fumatul încă nu pare să le dăuneze, şi, cum ţin ele ţigările lungi, cu graţie, au, parcă, un aer de-a dreptul aristocratic. Femeile vârstnice de pe culoar aşteaptă. Sunt cam trase la faţă, una e chiar palidă rău. Ce aşteaptă ele? Păi, au răcit, au făcut pneumonie, pe vremea asta, la vârsta asta, nu mai ştii cum dracu' să te îmbraci, iei ceva subţire, te trage curentul pe la şale şi pe la ceafă, iei ceva mai grosuţ, transpiri, te uzi toată şi pe urmă te ia cu friguri. Nu au venit pentru consultaţie, au venit pentru injecţii. E duminică şi asistentele de la cabinetele medicilor de familie sunt libere. Poţi face injecţii doar la spital, la urgenţe. Sau, dacă ai vreo cunoştinţă, asistent medical. Femeile de care vorbim, n-au. Şi stau pe culoar de peste o oră, fără să le întrebe nimeni, nimic. Una dintre femei, cea palidă rău, zice că pleacă. I s-a făcut rău şi nu mai poate să aştepte. O să sară peste injecţia de dimineaţă şi gata! Vine deseară pentru injecţia a doua, că poate dă peste nişte fete mai puţin vesele, dar mai atente. Altă femeie, care îşi şterge şiroaiele de transpiraţie cu un prosp gros, ţinut peste umeri, se hotărăşte să deschidă gura, când se deschide uşa de la UPU. Stăm de o oră jumate aici, în curent, şi nimeni nu ne bagă în seamă! Putem să murim! Vine şi răspunsul. În loc să fiţi mulţumite că vă facem injecţii, mai şi comentaţi! De ce nu mergeţi la medicul de familie?! Na, uite boacănă! După atâta veselie şi armonie, scandalul e gata! Unde să mergem la medicul de familie, doamnă?! E duminică! Şi, apoi, am şi plătit injecţiile! Unde aţi plătit, doamnă? Când? Aici, la dumneavoastră, vineri seara şi ieri, de două ori, dimineaţa şi seara. Am plătit câte 7 lei! Stupefacţie. Păi, cum să plătiţi, că la noi nu se plăteşte!
În sfârşit, disputa a dat roade. Femeile sunt invitate la injecţie. Mai cu nervi, mai cu priviri piezişe, dar, ce mai contează! Bine că au scăpat! Două dintre ele pleacă împreună, pâş-pâş, pe culoar. Se pun de acord să vină tot împreună şi deseară. Le e cam frică. După ce se îndepărtează puţin, să nu mai fie auzite de personalul de specialitate, comentează. Auzi, soro, n-am înţeles! Se plăteşte sau nu se plăteşte?
E duminică dimineaţă. Patru femei vârstnice stau pe culoarul Spitalului Judeţean de Urgenţă Caraş-Severin, din Reşiţa, lângă uşa Unităţii de Primire Urgenţe. UPU, cum se zice pe scurt. Înăuntru sunt trei pacienţi întinşi pe pat. Unuia i se fac analize, ceilalţi doi aşteaptă cu speranţă. Deşi e o căldură de te moleşeşte, căldura dinaintea ploii care va să vină, asistentele mişună. Fetele sunt sprintene şi chiar vesele. Asta e de bine, fiindcă atitudinea pozitivă stârneşte încredere printre pacienţi. Dar, parcă, sunt un pic prea vesele. Mişună prin salon şi pe afară, la ţigară şi cafea. Asta e! Legea antifumat nu le dă voie să strice aerul în spital, e duminică, nu e foarte aglomerat, au şi ele dreptul la o pauză, două, de socializare. Sunt tinere, energice, fumatul încă nu pare să le dăuneze, şi, cum ţin ele ţigările lungi, cu graţie, au, parcă, un aer de-a dreptul aristocratic. Femeile vârstnice de pe culoar aşteaptă. Sunt cam trase la faţă, una e chiar palidă rău. Ce aşteaptă ele? Păi, au răcit, au făcut pneumonie, pe vremea asta, la vârsta asta, nu mai ştii cum dracu' să te îmbraci, iei ceva subţire, te trage curentul pe la şale şi pe la ceafă, iei ceva mai grosuţ, transpiri, te uzi toată şi pe urmă te ia cu friguri. Nu au venit pentru consultaţie, au venit pentru injecţii. E duminică şi asistentele de la cabinetele medicilor de familie sunt libere. Poţi face injecţii doar la spital, la urgenţe. Sau, dacă ai vreo cunoştinţă, asistent medical. Femeile de care vorbim, n-au. Şi stau pe culoar de peste o oră, fără să le întrebe nimeni, nimic. Una dintre femei, cea palidă rău, zice că pleacă. I s-a făcut rău şi nu mai poate să aştepte. O să sară peste injecţia de dimineaţă şi gata! Vine deseară pentru injecţia a doua, că poate dă peste nişte fete mai puţin vesele, dar mai atente. Altă femeie, care îşi şterge şiroaiele de transpiraţie cu un prosp gros, ţinut peste umeri, se hotărăşte să deschidă gura, când se deschide uşa de la UPU. Stăm de o oră jumate aici, în curent, şi nimeni nu ne bagă în seamă! Putem să murim! Vine şi răspunsul. În loc să fiţi mulţumite că vă facem injecţii, mai şi comentaţi! De ce nu mergeţi la medicul de familie?! Na, uite boacănă! După atâta veselie şi armonie, scandalul e gata! Unde să mergem la medicul de familie, doamnă?! E duminică! Şi, apoi, am şi plătit injecţiile! Unde aţi plătit, doamnă? Când? Aici, la dumneavoastră, vineri seara şi ieri, de două ori, dimineaţa şi seara. Am plătit câte 7 lei! Stupefacţie. Păi, cum să plătiţi, că la noi nu se plăteşte!
RSS Feed