Menu

Articol

Matei Lupu: „Vă felicit domnule căpitan! Ca prefect al județului, vreau să spun că mă mândresc cu tine!"

Cosmin Ilie şi Matei Lupu

Căpitanul Cosmin Ilie, comandantul Detaşamentului de Pompieri Caransebeş, a participat la Jocurile Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor, competiţie ce s-a desfăşurat la Los Angeles în perioada 7-16 august. Ilie s-a numărat printre cei mai buni participanţi la categoria sa de vârstă, 40-44 de ani, reuşind să obţină numai puţin de şapte medalii: două de aur, trei de argint şi două de bronz.

Cosmin Ilie s-a impus în probele de 400 şi 800 m, înregistrând timpii de 53,74 secunde, respectiv 2 min şi 0,3 sec, în alte trei probe a venit pe locul secund: 4X100 m, 4X400 m şi triplusalt (11,46 m), în timp ce la săritura în lungime, cu 6,1 m şi la 100 m plat, 12,45 sec, a ocupat treapta a III-a a podiumului.

În cadrul unei scurte ceremonii care a avut loc astăzi la Prefectura Caraş-Severin, prefectul Matei Lupu l-a gratulat pe campionul-pompier, oferindu-i în semn de apreciere o plachetă şi o strângere de mână.

 „Vă felicit, domnule căpitan! Ca prefect al județului Caraș-Severin, vreau să spun că mă mândresc cu tine! Mă mândresc că faci parte din ISU Caraș-Severin și că am posibilitatea să felicit un campion și, ca recunoștință pentru acest lucru, vreau să îți ofer o plachetă făcută de Instituția Prefectului pentru tine care să te energizeze mai mult, să câștigi și mai mult”, a mărturisit prefectul.

În replică, Cosmin Ilie a spus: „Performanțele nu sunt de ici, de colo. Vorbim strict de timpii obținuți, nu neapărat de medalii. În ultimele două luni, considerând că am deja pregătirea necesară, am făcut pregătire doar pentru probele de 400 și 800 de metri”.

Cosmin Ilie este membru al A.S. „NERA”, înfiinţată în 2007, care are peste 450 de membri. De-a lungul timpului, sportivii asociaţiei au obţinut numersoase medalii la competiţiile organizate la fazele judeţene şi naţionale şi la competiţiiele europene şi mondiale. În afară de căpitanul Cosmin Ilie, s-au mai remarcat plt. Sorin Gheju şi plt. adj. şef Vichente Ciublea, la tenis de masă, plt. adj. şef Tiberiu Csaky – înot.

Powered by Jasper Roberts - Blog