Menu

Articol

Trifunescu dă piept cu problemele Aquacaraş. Are nevoie de specialişti!

Economistul Mihai Trifunescu, prezent ieri la inaugurarea complexului comercial chinezesc din Piaţa Reşiţa Sud, ne-a mărturisit că nu se aştepta să fie preşedintele Consiliului de Administraţie al Aquacaraş, societate care se ocupă de administrarea apei potabile şi a canalizării din judeţul Caraş-Severin.

„Am candidat cu gândul să fac parte din Consiliul de Administraţie, să ajut şi eu la bunul mers al societăţii şi, cum este şi normal, aveam îndoieli că o să fiu ales, dar, nici nu mă gândeam că voi fi eu preşedinte!”, ne-a spus Trifunescu.

„Sper ca Petrescu să rămână în echipă!”

Mihai Trifunescu ne-a spus că schimbarea totală a conducerii are şi avantaje, dar creează şi probleme.

„Acum, s-au gândit ei să schimbe total conducerea Aquacaraş. În sfârşit, aceasta este situaţia. Schimbările creează o sincopă în funcţionare şi cred că principala problemă este asigurarea continuităţii activităţii. Aquacaraş are mari probleme, în sensul că se ocupă de probleme complexe şi importante pentru comunitate. Societatea are o foarte mare arie de activitate, pe tot teritoriul judeţului Caraş-Severin. Din păcate, mulţi au privit societatea ca pe o vacă bună de muls. Nu poate fi privită astfel şi nu poate fi aşa! E mult de lucru şi e nevoie de specialişti. Sincer, nu ştiu cine va fi director. De la 1 septembrie vom da drumul la concursul pentru ocuparea postului de director executiv. După părerea mea, actualul director executiv, inginerul Ion Nicolae Petrescu, trebuie să rămână în echipă. Sper să fie în echipă, pentru că are o experienţă de care n-ar trebui să ne dispensăm”, a mai precizat Mihai Trifunescu.

 

 

Powered by Jasper Roberts - Blog