Menu

Articol

Caraş-Severin, judeţul nimănui?

După 27 de ani de libertate şi democraţie, Caraş-Severin arată ca un judeţ abandonat de autorităţi. De cei aleşi sau puşi să ne, şi să-l conducă. Drumurile judeţene sunt deplorabile şi în mandatul PSD, deşi promisiunile electorale nu au lipsit, investitorii sunt tot mai puţini, în timp ce economia, cu mici excepţii, e ca şi inexistenţă. Mai nou, la toate aceste neajunsuri se mai adaugă o problemă, cea a gunoielor, problemă ce pare să-i depăşească pe cei ce îşi spun primar, prefect ori preşedinte de Consiliu Judeţean.

Necazurile nu vin doar la deponeul din Dealul Lupacului, acolo unde gunoaiele continuă să ardă zi şi noapte şi sunt păzite non-stop de pompierii militari, ci şi din localităţile judeţului unde localnicii, în buna tradiţie românească, le aruncă pe unde apucă: pe câmp ori în albia apelor curgătoare. La Ticvaniu Mare, soluţia aleasă este de-a dreptul ingenioasă, deşeurile menajere fiind depozitate la marginea drumului ce leagă Reşiţa de Grădinari, lângă palatele ţiganilor. Ca la expoziţie

Dincolo de nepăsarea localnicilor surprinde lipsa de reacţie a autorităţilor, de la primărie şi până la Garda de Mediu. Chiar şi a Prefecturii, ştiut fiind faptul că reprezentantul Guvernului în teritoriu face naveta între Moldova Nouă şi Reşiţa. Să nu-i fi sărit în ochii prefectului mormanul de gunoi de pe marginea unui drum judeţea sau şi el s-a contaminat de la această boală a nepăsării?

Powered by Jasper Roberts - Blog