Menu

Articol

Două autoutilitare s-au ciocnit frontal. O persoană a fost grav rănită

Un nou accident de circulaţie a avut loc sâmbătă seară, în jurul orei 21, pe Strada Revoluția din Decembrie din comuna Berzovia. Două autoutilitare s-au ciocnit frontal, o persoană a fost grav rănită, iar alte două au scăpat mai uşor.

Polițiștii din Bocșa au stabilit că șoferul uneia dintre autoutilitare a pierdut controlul direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a lovit cealaltă maşină condusă de un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Reșița. Lângă autoutilitara care a pătruns pe contrasens polițiștii au identificat doi bărbați în vârstă de 34, respectiv 41 de ani, din Ramna, care au declarat că niciunul dintre ei nu ar fi condus vehiculul și că ar fi vorba despre o a treia persoană căreia refuză să îi spună numele.

„Cei doi au refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din primele cercetări și investigații efectuate, polițiștii au stabilit că la volanul autoutilitarei care a pătruns pe contrasens se afla bărbatul în vârstă de 34 de ani, din Ramna”, se arată în comunicatul IPJ Caraş-Severin.

În urma accidentului șoferul autoutilitarei care circula regulamentar a fost rănit grav, iar pasagera în vehiculul condus de acesta a fost rănită ușor. De asemenea, bărbatul de 41 de ani a suferit răni ușoare. Cei trei au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență din Reșița pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și refuzul prelevarării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Powered by Jasper Roberts - Blog