Articol

Walid Elkamash, un tânăr de 29 de ani din Cairo, Egipt, părea că şi-a găsit fericirea în România, la Oţelu Roşu. Şi-a cunoscut aleasa inimii pe Facebook, în urmă cu vreun an, s-au vizitat, de fapt, ea l-a vizitat de cinci ori în Cairo, s-au văzut, s-au plăcut, şi s-au luat cu acte, acolo, în capitala Egiptului. Căsătoria a fost una civilă, după spusele lui Walid, fără cununie religioasă. Familia lui Walid nu a fost de acord cu căsătoria aceasta. După căsătorie, anul trecut, tânăra soţie s-a întors la Oţelu Roşu, fiincă a lăsat-o acasă pe mama ei bolnavă. Mama are, printre altele, probleme grave de vedere şi trebuia operată. Dar, familia e săracă, tatăl a murit cu ani în urmă, mama, bolnavă, fata, fără serviciu. De unde bani?!

Fuga din Egipt

Walid, săritor, a venit cu fata la Oţelu Roşu şi a plătit operaţia mamei-soacre la Timişoara. O operaţie scumpă, după spusele lui Walid. Au rămas să aibă grijă de mama bolnavă şi au încercat să-şi găsească vreun serviciu la Oţelu Roşu, Zăvoi şi Caransebeş. Nimic! Walid e jurnalist sportiv, ştie bine limba arabă, binişor, engleză şi italiană, precum şi puţină germană. La Caransebeş n-a avut nimeni nevoie de un jurnalist de limbă arabă, engleză sau italiană. La Zăvoi, nici atât!

Plecarea în Germania şi unele încurcături

„Văzând că nu găsim de lucru, am decis să plecăm în Germania. Soţia mea şi-a găsit de lucru ca îngrijitoare la un bătrân. Aşa că am plecat. Pe banii mei, desigur! Nu ştiam ce mă aşteaptă!”, povesteşte Walid. Normal, nimeni nu ştie ce-l aşteaptă în Germania, aşa cum nu prea ştie nici în Egipt, nici în România.

Soţia lui a lucrat doar zece zile ca îngrijitoare de bătrâni, pe urmă a început să-şi cam schimbe locul de şedere şi a început să-l evite. Walid şi-a găsit de lucru ca translator la o gazetă sportivă de limbă italiană, însă, neliniştit a tot încercat să-şi regăsească soţia, fiincă a început să bănuiască faptul că ceva nu e în regulă. A reuşit să dea de ea şi s-au întâlnit. În noaptea următoare soţia l-a părăsit, dar, ca să nu plece cu mâna goală, i-a furat toţi banii! Toţi banii pe care îi mai avea, adică, şase sute de euro. I-a luat banii din portofel, i-a luat şi laptopul. şi a dispărut! A tot sunat-o la telefon, până la urmă soţia i-a răspuns şi i-a zis să nu o mai caute, fiindcă nu-l mai iubeşte! Mai mult, iubeşte un alt bărbat! I-a răspuns şi el soţiei că, da, în aceste condiţii, vrea să divorţeze şi vrea să revină în România, să-şi ia hainele şi alte lucruri personale din apartamentul de la Oţelu Roşu. Dar, cum necazurile nu vin singure, la gazeta sportivă i-au spus că poate începe lucrul abia peste o lună. Rămas fără bani, fără serviciu (şi fără nevastă), mai avea doar 50 de euro în buzunar, a dormit două nopţi în stradă, la Stutgart.

Întoarcerea „acasă”!

Cu puţinii bani rămaşi, a reuşit, totuşi, să se întoarcă în România, la Oţelu Roşu, unde avea domiciliul. Dar, surpriză-surpriză! Mama-soacră nu l-a lăsat să intre în casă, nici nu i-a deschis uşa. Era în 20 august. Walid a sunat la poliţie şi poliţia a venit. Le-a spus că are rezidenţa în acea casă şi are lucrurile în casă, vrea să intre şi să se odihnească, după 20 de ore de mers cu autocarul. Poliţia i-a spus că dacă proprietara casei nu-i dă voie să intre, nu au cu ce să-l ajute. Şi nu l-au ajutat.

Sosirea la Reşiţa

Walid a mai petrecut o noapte afară, în stradă, şi dimineaţa a venit la Reşiţa.

„Eram total şocat, eram singur, eram pierdut. Şi fără niciun ban! În data de 21 august am venit la Reşiţa şi m-am prezentat la Poliţie, la biroul de imigrări, unde m-au pus să le scriu toată povestea. Am scris pe scurt, dar, povestea mea e foarte lungă. Am scris vreo trei ore. M-au întrebat dacă am bani din ce să trăiesc. Nu n-am niciun ban! Nu am bani pentru mâncare, nu am o cameră unde să dorm. Atunci, de la imigrări m-au trimis la fundaţie (n.n. - Fundaţia Humanitas Pro Deo). Aici, viaţa mea nu a fost prea bună. Sunt condiţii proaste de hrană şi de cazare. Dra, ce să fac, trebuia să mănânc, să dorm undeva. Nu am ce să spun, le mulţumesc că m-au ajutat! Mi-am sunat familia, în Egipt, să mă ajute. Dar, familia mea nu mă mai acceptă. Mama şi fraţii mei, fiindcă tatăl meu a murit. Nu mă acceptă, tocmai pentru că nu au fost de acord cu căsătoria mea. Aşa că, nu mai am pe nimeni. În Egipt, familia nu mai vrea să audă de mine, aici, în România nu am pe nimeni. Trebuie să spun că doamna Maria Volintiru de la o organizaţie din Reşiţa m-a ajutat foarte mult (n.n. - Mria Volintiru, preşedinta Organizaţiei „Pentru Fiecare Copil o Familie”). M-a pus să predau limba engleză pentru copiii de la organizaţie. Mi-a dat un mic apartament curat, cu baie, apă caldă. Îi mulţumesc foarte, foarte mult doamnei Maria!”, ne-a povestit Walid, pe care l-am întâlnit la Reşiţa prin intermediul Mariei Volintiru.

„Aş vrea să rămân la Reşiţa”!

Walid e în Reşiţa, cumva, ca pierdut în lume. Ştie doar câteva cuvinte în limba română, e singur şi fără bani. Ar pleca şi n-ar pleca, fiincă acum, pentru el niciunde nu mai înseamnă acasă. Mi-a mărturisit că dacă îşi găseşte ceva de lucru la Reşiţa nu ar pleca în altă parte. Poftim?!

„Nu, dacă găsesc ceva de lucru la Reşiţa ca să trăiesc, nu mai vreau în Germania! Aş vrea să rămân aici”, a repetat răspicat Walid.

Deocamdată, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor, Marian Apostol, l-a chemat pe Walid să ajute la organizarea manifestării „Reşiţa în 10 dimensiuni”, care începe luni, 2 octombrie, şi ţine până 11 octombrie. Să-l vadă ce ştie să facă şi cum se adaptează. Prima sarcină a lui Walid va fi să ajute la panotarea expoziţiei de pictură a lui Bogdan Piperiu, expoziţie ce se va deschide luni, la ora 17.00, la Casa de Cultură.