Sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Caraş-severin a găduit astăzi conferinţa „Cooperare dincolo de frontiere”, organizată de Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timișoara (BRCT), alături de instituţia judeţeană.
În cadrul acestui eveniment au participat Anca Lolescu, director executiv al BRCT Timişoara, preşedintele CJ Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, primari, şefi de ONG, reprezentanţi ai administraţiei locale, parteneri şi beneficiari ai programelor transfrontaliere.
Discuţiile au vizat proiectele finanțate în cadrul Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia, dar și corelația acestor proiecte transfrontaliere româno-sârbe cu strategia de dezvoltare a județului Caraș-Severin.
Programul se află în faza celui de-al doilea apel de propuneri de proiecte, şi ultimul, pentru alocarea financiară 2014 – 2020. Ghidul a fost în consultare publică, în perioada 11 septembrie – 11 octombrie, urmează acum comitetul de monitorizare, care va aproba ghidul şi va decide cea de-a doua lansare. Potrivit directorului executiv al BRCT Timişoara, Anca Lolescu, în prima sesiuni de propuneri de proiecte au fost finanţate 31 de proiecte, pe toată zona eligibilă româno-sârbă, 10 dintre ele fiind în Caraş-Severin.
Preşedintele Silviu Hurduzeu a subliniat importanţa acestui program transfrontalier, în perspectiva atragerii de fonduri europene, a investitorilor şi înfiinţării unor noi locuri de muncă.
Despre proiecte a vorbit primarul Reşiţei, Ioan Popa, referindu-se la cele două pe care municipalitatea le are cu parteneri din Republica Serbia: „Unul se referă la dotarea cu panouri solare a Bazinului Olimpic, unde sper să facem economie, întrucât în prezent încălzim pe gaz, iar celălalt, mai puţin obişnuit, se referă la domeniul signalisticii, cu indicatoare luminoase, dar nu numai, atrăgătoare, care să ne ajute să ne orientăm mai bine şi să găsim cu uşurinţă ceea ce căutăm”.
La rândul său, primarul din Moldova Nouă, Adrian Torma la proiectul major, cel al trecerii Dunării cu feribotul, considerat ca fiind cel mai important proiect preluat în mandatul său,
„Proiectul este foarte important pentru zonă, el trebuie continuat, avem susţinerea Consiliului Judeţean, a preşedintelui Silviu Hurduzeu. Proiectul este important pentru că feribotul va conecta Banatul şi ţara cu acest obiectiv. Faptul că îl avem va genera locuri de muncă, vor apărea investiţii şi avem convingerea că lucrurile vor intra pe făgaşul cel bun”.
Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, Caius Diaconescu, a plecat de la ideea că „dacă nu avem sănătate nu avem nimic într-un judeţ cu foarte multe probleme”.
Spitalul Județean de Urgență Reșița se află în parteneriat cu Ministerul Sănătății din Serbia, spitalul din Pozarevac și cel din Timișoara. Proiectul are o finanțare de peste 12 milioane de euro, la Reșița urmând să ajungă peste 2,8 milioane de euro.
„În contul proiectului au intrat deja 300.000 de euro, bani ce vor fi folosiţi pentru achiziţionarea echipamentului medical ce vizează o îmbunătăţire a diagnosticării afecţiunilor maligne”, a precizat Caius Diaconescu.
Pe acelaşi Program INTERREG IPA, la Oraviţa se va construi o piaţă agroalimentară modernă, construită de la zero şi dotată la cele mai înalte standarde. Este vorba de aer condiţionat, încălzire pe timp de iarnă, lift pentru cele două, respectiv trei etaje. Vor fi amenajate spaţii pentru legume şi fructe, pentru carne şi produse lactate.