Articol

Cunoscuta sintagmă din abecedarul copilăriei noastre „Ana are mere” nu mai este la modă. Ce dacă nu mai are mere sau pere, cum ar spune un copilaş de clasa I-a? În zilele noastre ar părea o discriminare vorbind doar despre merele Anei, cât timp market-urile sunt pline de banane, portocale, kiwi, mango, ananas, mandarine, pomelo şi câte şi mai câte fructe aduse din toată lumea. Şi ce dacă e toamna, căci merele româneşti nu prea mai au căutare, la modă sunt cele tratate să reziste nu o lună-două, ci de la doi ani în sus.

Dincolo de realitatea din rafturile magazinelor, există o altă realitate, aceea că lumea se îndreaptă spre alte năzuinţe. Vremurile de altădată sunt date uitării, manualele şcolare se schimbă de la un ciclu de învăţământ la altul, iar în curând vor dispărea ghiozdanele şi cărţile, pentru a lăsa locul stickurilor şi tabletelor. Adio tablă, cretă şi burete, poate şi jocuri în curtea şcolii, precum şotronul ori laptele-gros. Emanciparea se vede de la o poştă, copiii nu pot deschide gura să răspundă la ce-i întrebi, pentru că sunt tot timpul cu nasul în computer şi în telefon, ca un mod de viaţă pe care şi-l asumă în mod firesc.

E de bine sau de rău? Cei din generaţia mea, cei mai mulţi, nu toţi, ar fi tentaţi să spună că nu e de bine. Că pe vremea lor, când vorbeau la telefonul cu manivelă, iar serialul TV cu Mihaela era suprema bucurie de copil, totul era altfel. Că ştiau să se joace, nu ca şi copiii din ziua de astăzi, că aveau mulţi prieteni şi că oamenii erau mai buni, că e vai de curu’ ăstora de azi.

Cu siguranţă că generaţia actuală are altă părere. E adevărat, lumea se schimbă şi acest lucru se întâmplă de mii de ani. Se schimbă în bine, însă în permanenţă există reticienţe. În memoria colectivă revin mereu şi mereu trăirile unor vremuri de mult apuse. Ca şi ale celor în care Ana avea mere. Româneşti.