Susţinerea separatismului de către unele state europene şi situaţia din Kosovo au declanşat amplificarea tendinţelor separatiste, care au avut ca rezultat criza din regiunea spaniolă Catalonia, a declarat recent preşedintele rus Vladimir Putin, care ştie ce spune cînd se referă la separatismul din interes.
Practic, Europa a salutat divizarea mai multor state de pe continent, fără a-şi ascunde bucuria în legatură cu asta. Iar acum, iată, avem Catalonia şi Kurdistan, iar autonomiile etnice maghiare bat la uşă! Disoluţia lentă şi atomizarea de interese din sînul Uniunii Europene, populismul cras al liderilor din jur, chiar scăderea factorului de inteligență la leadership-ul european, statul slab în care domnesc grupări de interese care-i mimează neoficial serviciile, greoi, incomplet, sărac şi birocratizat, o corupţie mare, care o păzeşte pe cea mică, favorizează această mişcare pe care mulți se feresc să o numească... genetică! Alunecarea Austriei spre grupul eurosceptic Vişegrad (V4 - Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia), deriva Vişegrad spre marginea Uniunii şi chiar posibilitatea spargerii grupului, ieşirea Marii Britanii din UE, eforturile disperate ale Spaniei de a împiedica independenţa Cataloniei, legăturile tensionate dintre UE şi Turcia, o ţară vitală în rezolvarea crizei refugiaţilor, şi incertitudini legate de viitorul în sine al UE sînt contextul în care reaşezarea politică a Bătrînului Continent, la 100 de ani de la Marele Război, trebuie discutată cu luciditate.
În urmă cu 100 de ani, imperiile s-au mărunțit în state naționale, dornice să-şi afirme identitatea sufocată de abuzurile, birocrația şi incompetența imperială. După un veac, aceleaşi tare trezesc în populațiile naționale abuzate dorința regăsirii identității regionale pentru o auto-guvernare onestă şi echitabilă! Există o amprentă genetică socială primordială şi nucleară: tribul şi familia, pentru cea din urmă luptînd cu înverşunare motivată o parte a societății civile tradiționale, în frunte cu Biserica Națională. În România! Observația nu e nouă, juristul elveţian Gustav Moynier a propus în 1872 crearea unui tribunal internaţional care să judece dreptul ginţilor!
Atît la nivel istoric, cît şi juridico-filozofic, sistemul internaţional din ultimii 25-30 de ani a fost marcat de tensiunea profundă între tendinţele naționale conservatoare şi cele revoluţionare anti-sistem împotriva lipsei de scrupule a unui stat hegemonic care abuzează de conceptul de suveranitate în manufacturile asociate cu corupția. În mod clar, Catalonia şi Kurdistanul pun în discuție consecințele semnării Păcii de la Westphalia (24 octombrie 1648), un troc prin care învingătorii şi învinşii îşi împărţeau diferitele provincii. Suveranitatea de tip westphalic, care se prezintă ca o suveranitate absolută, inflexibilă, a devenit, în noile condiţii, o piedică ce impietează asupra capacităţii de a construi modele de guvernare adecvate mai ales în zone cu suveranitate contestată, cum este cazul Spaniei sau al Iraq-ului.
Într-o asemenea situație, chiar cererile de autonomie cele mai fanteziste nu pot fi contracarate de lideri corupți de la centru, chiar dacă corectitudinea politică şi socială le aparține. Moralitatea îndoielnică le vulnerabilizează discursul pro-națiune pentru că însăşi națiunea devine adversar natural al unor astfel de lideri şi instituții subordonate.
Nemulţumurile electoratului spaniol nu sînt un caz izolat. În întreaga Europă partidele antisistem au cîştigat teren din cauza nemulţurilor populare faţă de politicile de austeritate implementate de guverne, a nivelului ridicat al inegalităţii sociale şi ca reacţie la criza imigranţilor. România este vulnerabilă, iar Marşul pentru Familie reprezintă un semnal că societatea profundă s-a trezit!
RSS Feed