Menu

Articol

Olandezii lucrează la casele nevoiaşilor din Bocşa

Începând de astăzi, membrii unei familii din cartierul Măgura au un nou acoperiş deasupra capului

De mai bine de 20 de ani, persoanele cu venituri mici din localitatea Bocşa primesc ajutor din Olanda. Astfel, de două ori pe ani, Jan Anthonie Vooerheven vine însoțit de prieteni și lucrează la casele celor din cartierul Măgura, unul dintre cele mai sărace din oraş.

Olandezul de 73 de ani povesteşte că a auzit de România de la ştiri, iar primele lucruri pe care le-a învăţat au avut legătură cu sistemul comunist. Nu a stat prea mult pe gânduri, a luat legătura cu membrii Bisericii „Evanghelia Vie” din oraşul natal şi a venit la noi în ţară. După ce a vizitat mai multe zone, a decis să aleagă Banatul şi, cu ajutorul lui Mircea Grecu, preşedintele organizaţiei Humanitas Bocşa, a luat hotărârea să se implice în viaţa bocşenilor.

Aici, în timp, s-au renovat mai mult de 50 de case, iar numărul acestora continuă să crească. „Au fost schimbate geamuri, uşi, iar în mare parte s-a lucrat la refacerea acoperişurilor. În cele şase zile cât vor sta aici, vor încerca să repare cât mai multe locuinţe”, ne-a declarat Mircea Grecu.

În ciuda faptului că a avut parte şi de perioade nefaste din partea celor pe care îi ajuta, Vooerheven nu a renunţat să se gândească la nevoile bocşenilor, fiind răsplătit doar cu zâmbetele copiilor şi îmbrăţişările părinţilor. „A fost o perioadă în care am fost tentat să renunţ, dar chiar în ziua în care mă gândeam serios să pun capăt, am primit un telefon de la autorităţi, care mă informau că vor să îmi înmâneze titlul de Cetăţean de onoare. Acest lucru m-a ambiţionat să trec peste probleme şi să merg mai departe”, povesteşte Jan Vooerheven.

Olandezii vor reveni în Caraş-Severin în luna martie şi vor continua lucrările de renovare la casele nevoiaşilor.

Powered by Jasper Roberts - Blog