Sancţiunea a fost dată de lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă unui angajator care activează în domeniul exploatării şi prelucrării lemnului. Acesta angajase o persoană fără forme legale. O amendă asemănătoare a primit şi un comerciant care a primit la muncă doi salariaţi în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractului individual de muncă cu timp parţial.
În luna octombrie 2017, Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin a efectuat 215 controale, din care 110 în domeniul relaţiilor de muncă şi 105 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, aplicându-se amenzi contravenţionale în valoare de 98.000 lei.
Sancţiunile din domeniul relaţiilor de muncă, în valoare de 71.000 lei, au fost aplicate pentru: neîntocmirea contractului individual de muncă în formă scrisă; neevidenţierea tuturor orelor lucrate; nerespectarea în cazul zilierilor a cuantumului remuneraţiei brute orare stabilite de părţi, care nu poate fi mai mic decât valoarea/ora a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată; nerespectarea timpului de muncă pentru zilierul minor; nerespectarea termenului maxim de 90 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic, în cazul zilierilor care prestează activităţi pentru acelaşi beneficiar; completare aplicatie electronică REVISAL cu date eronate, transmiterea datelor in aplicaţia electronică REVISAL nerespectând termenele legale; nerespectarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă la controlul anterior.