Menu

Articol

Reşiţa speră, din nou, la promovare? „Orice se poate întâmpla cu Şirineasa!”, spune Opriţa

Un zvon, care se poate transforma în realitate, dă noi speranţe echipei de fotbal CSM Şcolar Reşiţa, pentru promovarea în Liga a II-a! În conferinţa de presă de ieri, după victoria echipei din Reşiţa în faţa echipei Millenium Giarmata, Daniel Opriţa a lăsat să se înţeleagă că promovarea nu este pierdută şi s-ar putea juca la masa verde! Trebuie să jucăm, să câştigăm toate meciurile şi să ajungem pe locul doi. Apoi, să vedem, orice se poate întâmpla cu Şirineasa! a spus Daniel Opriţa.

„Înaintea acestui meci, le-am spus băieţilor că trebuie să câştigăm aceste meciuri, pe toate cinci, şi până în iarnă nu se ştie ce se mai întâmplă şi cu Şirineasa… Adică, nu trebuie să ne dăm bătuţi, trebuie să câştigăm meciurile care urmează până în iarnă. Eu zic că o să fim pe locul doi dacă o să le câştigăm. E greu, dacă nu imposibil, să-i mai prinzi din urmă pe Şirineasa. Numai dacă se întâmplă ceva cu Şirineasa... sperăm să promovăm! Dacă ar fi să se judece corect, eu spun că ar fi! Dar, la noi, aţi văzut, trebuie să ajungi tot pe la TAS (Tribunalul sportiv din Elveţia) ca să se facă dreptate ”, a afirmat antrenorul reşiţenilor, Daniel Opriţa.

Preşedintele clubului CSM Şcolar Reşiţa, Viorel Lolea, ne-a declarat, astăzi, că a auzit şi el ceva despre o încălcare a regulamentului, dar deocamdată nu e nimic sigur.  

 

Powered by Jasper Roberts - Blog