Menu

Articol

În Valea Domanului, conferinţele de presă devin amintire

Îa începutul acestei ediţii a campionatului Ligii a III-a la fotbal, conducerea echipei CSM Şcolar Reşiţa hotărâse ca antrenorii echipei să organizeze conferinţe de presă înaintea fiecărei partide de campionat.Totul a fost frumos şi entuziasmant, mai ales după debutul spectaculos de la Becicherecu Mic, când echipa a înscris opt goluri în deplasare.

De câteva săptămâni, care coincid cu eşecurile din deplasare, dar şi de pe teren propriu, la CSM Şcolar se simte o schimbare de atitudine faţă de presă, în sensul că cineva nu mai doreşte ca antrenorii să se întâlnească cu ziariştii. În urmă cu o săptămână, preşedintele grupării din Valea Domanului, Viorel Lolea, lăsa să se înţeleagă că aceste întâlniri se suspendă din cauza unor superstiţii apărute peste noapte. Că ar fi bine să treacă o vreme până când acestea se vor risipi.

Credeam că este o glumă, dar lucrurile par să se lege, în sensul că nici astăzi cei de la clubul reşiţean nu au organizat obişnuita conferinţă de presă de dinaintea meciului de sâmbătă de la Pîncota, în compania echipei Şoimii Lipova.

Este şi acesta un semn că deasupra Stadionului „Mircea Chivu” continuă să bântuie necuratul şi bate vânt de schimbare. De optică, bineînţeles.

Powered by Jasper Roberts - Blog