Menu

Articol

Expo faună multicoloră, la Reşiţa

La sfârşitul săptămânii, sala de sport a Liceului de Arte „Sabin Păuţa”, din Reşiţa, a găzduit expoziţia judeţeană de păsări de curte, păsări ornamentale, porumbei, iepuri şi păsări exotice.

În cadrul expoziţie, care se închide duminică la ora 13, au fost expuse peste 800 de exemplare din diferite rase româneşti dar şi străine (din Europa, America, Noua Zeelandă ori Australia), reprezentând strădaniile din ultimul an al membrilor al Asociaţiei judeţene.

Între exemplarele admirate de reşiţeni, de copii în mod special, s-au aflat şi cele distinse cu titlul de „campion judeţean”, de la cocoşii pintenaţi şi ţanţoşi, găinile impunătoare şi porumbeii jucăuşi, până la gâştele şi iepurii uriaşi a căror greutate trece uşor de 9 kilograme. Nu au lipsit, găinile pitice, raţele leşeşti, dar nici păsările exotice, precum papagalii şi canarii.

Expoziţia a fost organizată de Asociaţia Crescătorilor de Păsări şi Animale mici de rasă Caraş-Severin, care a împlinit 65 de ani de existenţă, în colaborare cu Consiliul Local şi Primăria Municipiului Reşiţa. Fapt îmbucurător, au fost prezenţi crescători din tot Banatul: Timişoara, Sânnicolau Mare, Măureni, Gătaia, Reşiţa, dar şi din Dr. Tr. Severin şi Kovacica, din Serbia. 

Powered by Jasper Roberts - Blog