Articol

În această vară, la interval de câteva săptămâni şi în localităţi aflate la relativ mare distanţă, satul Grădinari, din judeţul Caraş-Severin, şi satul Opatiţa, din judeţul Timiş, am asistat la două scene aproape identice. Femeile din casă ieşiseră la stradă şi pregăteau cina. Zic că pregăteau cina pentru că în ambele situaţii eram în orele de după-amiază târzie, totuşi încă fierbinte. În Grădinari erau două femei, mamă şi fată, dar nici fata nu mai era tânără, bătea pe la 50 de ani, iar mama era o băbuţă blajină cu şorţ şi batic. Ieşiseră pe banca din faţa casei, la umbra nucului, şi scoteau boabele de mazăre din păstăi.

Eu treceam fără nicio treabă pe uliţă (în documentare), iar femeile, zâmbind politicos, după ce le-am salutat cum face orice om bine-crescut, m-au abordat din lateral. Nu eram din satul lor, aşa că au găsit potrivit să mă întrebe „Ce faci, domnu’, pe la noi?”. Nimic, treceam, aşa, să văd ce se mai întâmplă prin sat. Mi-au spus că nu se întâmplă mare lucru, că recolta din grădină e slabă, că ar trebui o ploaie. Sigur, eu le-am întrebat şi de primar, de administraţia locală, mi-au zis câte ceva, dar nu prea multe. Deci, am făcut conversaţie. Am reţinut întâmplarea, fiindcă mi se părea ciudat, poate amuzant să ieşi la stradă să-ţi pregăteşti mâncarea şi să te iei de oameni. Asta cu „să te iei de oameni” o zic în glumă, fiindcă nu m-a deranjat deloc să fiu abordat, dimpotrivă, mi-a făcut plăcere. Doar că acest mod de a-ţi petrece timpul şi de a comunica mi se părea exotic şi interesant.

Aşa cum am menţionat, câteva săptămâni mai târziu, treceam pe strada mare din Opatiţa, judeţul Timiş, şi în faţa casei erau, tot aşa, o mamă şi fata ei. Era tot după-amiază, tot foarte cald, numai că, de data aceasta, fata era o tânără foarte frumoasă, să-i bei apă din palmă, să-i pui poza în revistă! Şi femeile scoteau boabe de fasole din teci. Cum ar veni, ieşiseră la stradă să pregătească cina. Eu eram într-un grup mai mare, câţiva din grup erau cunoscuţi în sat, şi cum ne-am apropiat de gospodine, acestea au şi început să converseze cu cei pe care îi cunoşteau din grupul nostru. Legătura s-a stabilit imediat, ce faceţi, unde mergeţi, ce face Gheorghe, unde l-aţi lăsat, vai, ce căldură, ar fi bună o ploaie! Şi altele din acestea. Tot prieteneşte, tot cu zâmbetul pe buze. A, să nu uit un amănunt, nu ştiu cât de semnificativ, dar care plasează clar întâmplările în actualitate: atât băbuţele din Grădinari, cât şi fata din Opatiţa aveau la îndemână telefonul mobil cu touch-screen. Asta, probabil, pentru eventualitatea că nu s-ar ivi nimeni pe stradă.

Faptul că întâmplările au fost aproape identice mi-a atras atenţia şi m-am gândit că trebuie să fie vorba de un obicei, probabil de demult, care, iată, s-a păstrat la fel în localităţi bănăţene îndepărtate. Probabil că în vremuri străvechi, tot aşa, mama şi fata din casă ieşeau la stradă să dezghioace boabe, să se prezinte lumii şi să cunoască lumea. Dacă nu vorbeam de vremuri străvechi, aş fi zis să socializeze. Şi iată că acest obicei, dacă o fi vreun obicei, nu s-a pierdut, în ciuda apariţiei telefoanelor cu touch-screen.