Articol

Stăteam de vorbă cu patronul unui local din Reşiţa, pe care abia îl cunoscusem în ziua în care a murit regele Mihai. Tocmai răsfoisem internetul pe telefonul mobil şi am aflat ştirea: Regele Mihai I a murit. Aşa că, am exclamat: A murit regele! Ştiu. Şi ce-i cu asta?!, mi-a răspuns patronul şi totodată m-a provocat. Păi, ce să fie, era de aşteptat, că era bătrân, am răspuns prudent. Dar, patronul nu m-a lăsat aşa în poziţie neutră şi confortabilă, ci a insistat să-i spun în clar ce părere am despre rege. A fost un om important care a trăit vremuri tulburi. Ca toţi oamenii, nu poate fi zugrăvit numai în alb şi negru, mai sunt şi nuanţe. În sfârşit, istoria îi va găsi un loc, dar şi acel loc va fi contestat, va fi reanalizat, va fi mutat mai jos, mai sus, mai la dreapta, până când va deveni doar poveste, fotografie, bust de piatră sau de bronz. Cam aşa.

Nu-i aşa, domnule! Pentru mine, regele n-a făcut nimic! Şi n-a făcut nimic nici pentru ţară! A venit să-şi revendice o jumătate de ţară, de parcă o moştenise de la mă-sa! Nu ştiu ce părere aveţi dumneavoastră, că sunteţi ziarist, poate ştiţi mai multe, dar pe mine mă şi enervează! În plus, mă enervează politicienii de la conducere că îl bagă în seamă. Acuma, plâng toţi şi zic că sunt trişti. Auzi, zice că „a murit regele nostru!” Ce atâta „regele nostru”, că, din câte ştiu, noi suntem republică! N-am dreptate?! Da, domnule, ai dreptate, suntem republică. Şi dumneavoastră ce părere aveţi? Bună! Şi eu, tot republican, ca şi dumneavoasatră! Bună pe dracu'! Nu vedeţi ce fac ăştia cu noi? Toţi ne fură! Hai, sunt de acord, toţi am face la fel dacă am fi în locul lor, dar există nişte limite, mai există şi bun simţ! Să fure 10 la sută, maximum 30, dar ei fac invers, fură 70 la sută şi numai restul lasă pentru noi, amărâţii!, mi-a spus, vizibil supărat, patronul. Domnule, ce să zic, nu merg afacerile?, l-am întrebat, ca să mut discuţia înspre chestiuni mai apropiate şi mai practice. Nu merg! De ce? Nu consumă! Nu ştiu ce-i cu reşiţenii ăştia, dar nu consumă! Hai, vara şi toamna, mai merge, dar iarna, nimic! Nici cafea? Prea puţin. O cafea, o vodcă şi cam atât. Nu stau domnule în local, se duc afară să fumeze. Ne-au omorât cu legea asta antifumat! Dă-i dracu' cu legile lor europene! Mai bine era pe vremea lu' Ceauşescu! Domnule, pe vremea aia eram tânăr şi nu mi-a plăcut Ceauşescu, am fost contra! Dar, uite, taică-meu are un apartament, mie cine mi-a dat apartament? Am cumpărat unul, frumos, ce-i drept, dar trag şi acum cu rate la bancă. Şi localul nu prea merge. Atât cât să supravieţuiesc. Ce viitor pot eu să-i asigur lu' fiică-mea? Sunt tot nervos, tot agitat. Pe vremea lui Ceauşescu, cel puţin, oamenii erau liniştiţi!

Am început să-i spun că era o linişte aparentă, forţată că… Dar, patronul m-a tăiat ferm, că să-l las cu teoriile. Faptele vorbesc. Mai ştie şi el, i-a explicat şi tatăl său că oamenii erau mai liniştiţi. Tatăl meu era un om foarte liniştit şi aşa aş fi vrut să fiu şi eu, a concluzionat patronul.