Articol

În vârful trebii, în Reşiţa şi Caraş-Severin, avem două instituţii importante, Consiliul Local şi Consiliul Judeţean, care leagă şi dezleagă, împart şi despart banii, iniţiază şi implementează proiecte, care se traduc în fapte şi lucruri, cum ar fi: şosele, trotuare, platani, clădiri, deponeuri, vaporaşe, autobuze, concerte, ajutoare sociale, competiţii, aparatură medicală şi câte şi mai câte! Aşa cum ştim, în Consiliul Judeţean Caraş-Severin, puterea este deţinută de social-democraţi împreună cu popularii, iar în Consiliul Local Reşiţa, de liberali, împreună cu verzii.

Acum, la sfârşit de an, ţin să vă vorbesc, pe scurt, despre cei doi oameni aflaţi în vârful-vârfului trebii, respectiv despre primarul liberal Ioan Popa şi despre preşedintele Consiliului Judeţean, social-democratul Silviu Hurduzeu. Nu vreau să fac, momentan, un bilanţ, ci o să mă refer în primul rând la firea celor două personaje amintite.

După un an şi jumătate de mandat, niciunul dintre cei doi nu şi-a dezminţit felul de a fi, ieşit în evidenţă din primele zile de când au fost instalaţi în funcţii, după alegerile din 2016.

Ioan Popa, supranumit şi Nelu Tăiţelu, supranume ce face referire la activitatea sa de antreprenor la o firmă de succes din domeniul pastelor făinoase, din câte am auzit şi văzut, este perceput ca un tip ambiţios, cu voinţă de fier, impulsiv, voluntar, conflictual, inflexibil, hotărât să-şi impună voinţa cu orice risc, dacă el consideră că ceea ce doreşte este bun pentru municipiu. Interesant lucru, pentru a-şi impune proiectele, inflexibilul Ioan Popa nu a ezitat să facă şi concesii politice, dând posturi şi funcţii unor oameni din opoziţia social-democrată, lăsând să treacă sau chiar încurajând unele proiecte social-democrate, pentru a putea implementa proiectele pe care el şi echipa lui le consideră importante. Paradoxul vine de acolo că un om, zis inflexibil, a dovedit flexibilitate, a deschis căi de colaborare, tocmai pentru a reuşi ceea ce îşi propune. Alegerea unui viceprimar PSD, în persoana lui Gabriel Duruţ, este unul dintre exemple. Au fost mai multe. Un exemplu recent este legat de proiectele promovate de social-democraţi, cu Mirel Sabo în frunte, privind premierea sportivilor campioni şi cu acordarea unei indemnizaţii pentru nou-născuţi. Deci, primarul nu a considerat că gloria unui proiect trebuie luată toată de liberalii majoritari. Că şi adversarii pesedişti sunt oameni!, pare a zice primarul. Şi încă oameni cu care poţi să-ţi faci treaba.

Cu totul altfel merg treburile în Consiliul Judeţean Caraş-Severin. Acolo conflictul dintre majoritatea social-democrat-populară şi opoziţia liberală s-a manifestat permanent şi s-a acutizat. Dar să vorbim despre cine am promis, despre preşedinte.

Silviu Hurduzeu este tipul premiantului care, de fiecare dată, are lecţia învăţată. E sârguincios, pare şi politicos, neconflictual, îşi susţine logic şi coerent cauza. De fapt, cauzele, că ele tot apar. Nu pare deloc înverşunat şi, chiar şi atunci când este înverşunat pe un subiect, ştie să prezinte situaţia într-o notă obiectivă. A obţinut cam tot ce a vrut, dar aproape tot timpul împotriva opoziţiei liberale. A smuls tot ce a putut în favoarea colegilor social-democraţi, însă cu calm, cu tact de metronom, fără să se grăbească. Din această cauză, liberalii se iau cu mâinile de păr, protestează, atacă, dar atacă în gol, manifestându-şi frustrarea şi nervozitatea. Adică, pentru noi chiar nimic?!

Întrebarea este, de ce un om educat, calm, neconflictual, cum este Hurduzeu, creează conflicte după conflicte şi trage totul pe spuza social-democrată. Păi pentru că a fost ales prin votul colegilor din Consiliul Judeţean şi trebuie mereu să le dovedească faptul că este în slujba lor şi a partidului. Pentru că oricând partidul îl poate trage de urechi. Auzi, da' tu ce ai făcut pentru noi?! Fiindcă noi te-am pus preşedinte! Alta era situaţia dacă Hurduzeu ar fi fost ales prin votul cetăţenilor din Caraş-Severin! Puterea dată de voturi i-ar fi oferit mai multă linişte, independenţă şi echilibru. Desigur, pentru partid nu ar fi fost aşa bine, fiindcă uneori ideile preşedintelui se pot despărţi de ideile partidului. Deci, pentru partid e bine, dar pentru Hurduzeu nu cred că e chiar ce şi-ar fi dorit. Şi nici pentru judeţ nu cred că e bun conflictul acesta nesfârşit.

Pe primarul Ioan Popa, ales de reşiţeni, îl doare-n cot de ce zice partidul, el răspunde în faţa alegătorilor. Dacă îi ies proiectele, va fi bine şi pentru el şi pentru partid şi pentru oraş. Dacă nu, pierdem toţi şi, altul la rând! Acum, nu vreau să spun că pe Nelu Popa chiar îl doare în cot de partid, doar că, teoretic, l-ar putea durea! Şi are o zonă mai largă de manevră, îşi poate permite să-i lase şi pe social-democraţi să puncteze politic. Ceea ce e foarte bine! Dispare într-o mare măsură starea conflictuală din Consiliul Local şi se poate colabora. Primarul Ioan Popa îşi poate permite să-l cheme la o colaborare şi pe preşedintele Silviu Hurduzeu. Dar nu prea văd în ce măsură Hurduzeu îşi poate permite să accepte!

De unde rezultă că oamenii sunt importanţi, dar şi sistemul contează. Contează foarte mult!