Menu

Articol

Atenţie la afumători! Trei incendii din cauza lor la sfârşit de săptămână

Tradiţia preparării bucatelor pentru sărbători a adus neplăceri pentru trei familii din judeţ la sfârşitul săptămânii trecute. Din nefericire, folosirea afumătorilor improvizate sau amplasate în apropierea materialelor combustibile a fost sursa unor incendii cu pagube semnificative.

Pompierii reșițeni și membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Ezeriș au intervenit timp de trei ore, în localitatea Soceni, pentru stingerea unui incendiu provocat de o afumătorie improvizată și amplasată necorespunzător. „Incendiul a cuprins acoperișul locuinței, existând pericol mare de extindere la întregul imobil și la locuințele vecine. Au ars aproximativ şapte metri cubi de lemne și zece tone de porumb depozitate în podul casei, au fost deteriorați pereții locuinței, iar tavanul de la afumătorie s-a prăbușit”, ne-a informat Elena Tarla, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin.

Cu o intervenție asemănătoare s-au confruntat în acest sfârșit de săptămână și pompierii caransebeșeni care au intervenit în satul Borlova, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o magazie, unde era improvizată o afumătorie, existând și în acest caz risc de propagare la întreaga locuință.

Intervenția pompierilor cărășeni a fost necesară și la Mehadia, unde un incendiu izbucnit la o anexă a pus în pericol întreaga locuință. Din fericire, pagubele au fost limitate la 7.000 lei, fiind salvate bunuri în valoare de 190.000 lei.

„Pentru siguranța locuinței dumneavoastră, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin, vă reamintește cât de importante sunt măsurile de prevenire a incendiilor ce trebuie luate la nivelul fiecărei gospodării. Afumătorile trebuie construite din zidării de cărămidă și materiale incombustibile și trebuie amplasate indepedent de celelalte construcții din gospodărie”, a mai dăugat Elena Tarla.

Powered by Jasper Roberts - Blog