Menu

Articol

80 de ani de la inaugurarea „Podului de la Vamă“ din Reşiţa

Podul sudat din Reşiţa, care traversează râul Bârzava în zona centrului civic, pod ce este cunoscut şi sub numele de „Podul de la Vamă”, reprezintă una dintre premierele industriale ale Reşiţei. Pe vremuri, în acest loc era o vamă care delimita Reșița Română de Reșița Montană, iar comercianții erau obligați să plătească o taxă de trecere. Podul a fost realizat în anul 1937, anul acesta împlinindu-se 80 de ani de la inaugurarea acestuia. În acest context, Primăria Reşiţa a decis să marcheze astăzi evenimentul prin dezvelirea unei plăci comemorative.

Cu această ocazie, Paul Vasile, city-manager al Reşiţei, a spus: „Este vorba despre istoria noastră şi vrem ca şi urmaşii nostri să îşi aducă aminte despre strădaniile înaintaşilor. Vreau să aduc mulţumiri domnului Dumitru Ţeicu, Muzeul Reşiţa şi domnului arhitect Florin Trofin, care ne-au pus la dispoziţie materiale din care ne-am inspirat şi am reuşit să adunăm câteva date. De asemenea, mulţumim şi doamnei Liubiţa Raichici, directoarea Direcţiei pentru Cultură, care ne-a ajutat să promovăm acest eveniment“.

Placa a fost confecţionată de inginerului Iulian Geogevici, care a şi fost iniţiatorul acestui eveniment. „Uzina Constructoare de Maşini Reşiţa a avut bunăvoinţa să sprijine acest demers, iar alături ne-au fost Primăria Reşiţa, Clubul Rotary, dar şi oameni inimoşi care simt ceva pentru Reşiţa de ieri, de astăzi şi, de ce nu, Reşiţa de mâine“, a spus Iulian Georgevici.

Powered by Jasper Roberts - Blog