Articol

Cineva mă ceartă, printr-un comentariu la articolul  „Concert extraordinar de Crăciun, în sala Lyra din Reşiţa", că de ce m-am luat de amănunte, de fapt, scrie că de ce m-am luat de  „...micile detalii" (deşi, evident, detaliile sunt mici), în loc să scriu despre concert şi să apreciez munca elevilor şi profesorilor. Culmea este că în articol, tocmai că îi felicitam pe organizatori, pe tinerii artişti pe pe profesori, pentru spectacolul de înaltă ţinută. Dar, comentatorul anonim, să-i zicem Domnul X, n-a observat acest „mic detaliu". Deşi, detaliile sunt importante, chiar ele definesc omul, stilul, opera! Într-un fel, îl înţeleg pe Domnul X, fiindcă, de obicei, admonestările, criticile, acuzaţiile, formulele certăreţe, dezvăluirile despre greşeli, fapte neplăcute, reprobabile, negative, atrag atenţia mai mult decât laudele, aprecierile, faptele şi întâmplările pozitive. E un fapt cercetat, constatat, măsurat, în presa din toată lumea, şi, se pare că ţine de firea umană să se emoţioneze mai tare, de exemplu, la moartea unui rege, decât la încoronarea unui rege.  

Deci, Domnul X s-a emoţionat (negativ) la citirea criticilor scrise în articol şi a trecut peste aprecierile pozitive. Pe de altă parte, recunosc, nu am scris pe larg despre calităţile concertului, pentru simplul fapt că nu mă pricep. Ca orice om, am şi eu limite. Apropo de chestia aceasta, şi aşa mă ironiza cineva, zilele trecute, prezentându-mă unei cunoştinţe, cum că „el e Mircioane, se pricepe la toate, face critică de pictură, de fotografie, de teatru, poezie, proză, modă, de toate...".  M-am simţit dator să mă apăr, enumerând cel puţin câteva domenii la care nu mă pricep deloc şi la care capacităţile mele critice se limitează la formulele „îmi place" sau „nu-mi place". Cam acestea sunt şi competenţele mele în domeniul muzicii, iar Concertul de Crăciun de la Liceul de Arte din Reşiţa mi-a plăcut! Am mai întrebat şi cunoscători, iar aceştia au avut cuvinte de laudă. Prin urmare, am lăudat şi eu concertul, fără să mă hazardez într-o critică de specialitate, fiindcă nu stăpânesc termenii.

Aşa, în legătură cu semnalarea greşelii cu privire la „orele 18", este logic ca numeralul de identificare să nu se acorde cu pluralul decât atunci când avem o înşiruire de ore. Ştiam asta de mult, de la şcoală, dar aşa cum mă sfătuieşte Domnul X, am mai verificat o dată într-o carte de gramatică şi am întrebat un profesor de limba română. Rămâne cum am stabilit, „orele 18" este greşit. Corect este „ora 18". 

Şi dacă tot vorbim despre greşeli obsedante de exprimare în limba română, vreau să amintesc una care mă enervează cumplit, greşeală pe care o fac până şi mulţi oameni care se pretind educaţi, până şi scriitori, ce să mai vorbim de politicieni! Un exemplu sugestiv este fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, care mi-a zgâriat urechile mulţi ani cu verbul „a avea", la conjunctiv prezent, persoana a treia singular şi plural, spunând: „să aibe". Evident, corect este „să aibă". Da, chiar ieri, m-a iritat un scriitor care a postat pe FB un text în care folosea forma greşită „să aibe". 

Şi închei cu o greşeală, auzită tot la Concertul de Crăciun, dar care e posibil să fi fost comisă din cauza vitezei. Cred, deci, că a fost mai degrabă o scăpare. Adică limba din gură mai patinează uneori şi spune ce vrea ea, nu ce intenţionam noi să spunem. Astfel, cineva ne-a urat „audienţă plăcută"! Cu siguranţă că voia să spună „audiţie plăcută", fiindcă audienţa poate fi solicitată, de exemplu, la primărie, sau poate fi vorba despre un criteriu al succesului unui post de radio, televiziune etc. 

Le urez tuturor cititorilor noştri să aibă sărbători fericite, audiţii plăcute, audienţă maximă, la toate orele din zi şi din noapte!