Menu

Articol

Percheziţii domiciliare pentru deţinerea ilegală de artificii

Polițiștii cărășeni au confiscat 7.267 de articole pirotehnice și 10 baterii pirotehnice, în urma a două percheziții domiciliare efectuate în Berzovia, la persoane bănuite de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.

„Ieri, 22 decembrie, polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase au efectuat două percheziții la domiciliile unor persoane din comuna Berzovia, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și nerespectarea regimului materiilor explozive“, se arată în comunicatul emis de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.

În urma perchezițiilor, polițiștii au confiscat 7.267 de articole pirotehnice și 10 baterii pirotehnice. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale și tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate.

Powered by Jasper Roberts - Blog