Articol

Cinci personaje se află închise într-o încăpere. Un interlop, un intelectual, al treilea, cred, e muncitor, al patrulea, posibil să fie un vagabond. Al cincilea personaj este vicleanul slugarnic. În încăpere se află şi un pistol încărcat, simbolul puterii. Cine are pistolul, deţine controlul, deţine puterea, iar ceilalţi, de voie, de nevoie, i se supun. Pentru început, pistolul se află la interlop. E un tip abuziv, violent, tiranic. Îşi foloseşte puterea pentru a obţine tot felul de servicii şi favoruri de la supuşi. Supuşii au calităţi, au slăbiciuni, temeri şi speranţe. Vor să-şi conserve un anumit statut, se tem pentru viaţa lor. Desigur, vicleanul slugarnic se pune cu totul în serviciul puterii, mai mult dă dovadă de exces de zel, îi umileşte pe colegii de cameră, îi denigrează, îşi bate joc de ei. În schimb, îl preamăreşte pe interlop, îl măguleşte, îl aplaudă. Dar, lumea, chiar dacă e mică, chiar dacă e de dimensiunile unei încăperi, se mişcă. Oamenii au momente de oboseală, de neatenţie, de încordare. Astfel, din jocul întâmplării sau ca urmare a unor manevre intenţionate, pistolul trece de la un personaj la altul.

Ei, abia de aici începe să devină interesant! Vedem cum se schimbă caracterul personajului în momentul în care deţine pistolul, în momentul în care deţine puterea. Vedem că nici intelectualul nu mai e chiar aşa de filozof, de dubitativ, nu mai este atât de sensibil. Puterea îl schimbă. Nici muncitorul, nici vagabondul nu sunt indiferenţi faţă de putere şi faţă de posibilitatea de a o deţine. Ştiţi vorba aceea: „Ehei, de-aş avea eu puterea măcar o zi!" Iar personajul cel mai spectaculos, din punct de vedere dramatic, este vicleanul slugarnic, care, în momentul în care pistolul trece la altcineva, se pune automat în slujba acestuia. Îşi bate joc în mod grosolan şi vulgar de ceilalţi, inclusiv de cel care a deţinut anterior puterea.  

Aceasta este o piesă de teatru pe care mi-a povestit-o recent cineva. Zice că e de un autor german, din păcate nu-mi aduc aminte titlul şi autorul. Titlul e ceva cu un pistol, poate daţi cătare pe Google şi găsiţi. Dar, nici nu e foarte important. Mă gândesc, doar la morala acestei povestiri, acum, în preajma Crăciunului, când zicem că trebuie să fim mai buni. Pentru că, într-un fel, toţi ne aflăm prinşi într-o încăpere în care pistolul, din când în când, se mută de la un personaj la altul. Mai prin vot democratic, mai prin concurs, mai din întâmplare. Iar noi avem, mai mult sau puţin, câte ceva din toate aceste personaje. Cam nasol, nu-i aşa? 

În sfârşit, bine că există Moş Crăciun! Când intră Moş Crăciun în joc, poate mai uităm de jocurile de putere.