De câţiva ani, îmi petrec Crăciunul şi Revelionul în Anglia, la Milton Keynes, un „orăşel" de vreo 250.000 de locuitori, situat la aproximativ 70 de kilometri la nord de Londra. Vin la Milton Keynes de sărbători, fiindcă o parte din familia mea s-a stabilit aici. În anii trecuţi am scris despre impactul pe care l-a avut Anglia asupra mea, despre lumea colorată, despre magazine, despre politeţea englezească, despre şoselele foarte bune, despre parcurile englezeşti, mâncărurile indiene, pakistaneze sau chinezeşti. Am scris şi despre românii şi polonezii aflaţi la muncă în Milton Keynes. Dintre emigranţii sosiţi aici în căutarea unui loc de muncă, polonezii sunt cei mai mulţi, urmaţi de români. Nu am văzut nicio statistică, însă, luaţi la un loc, emigranţii sosiţi aici în ultimii cinci ani sunt cu zecile de mii. În fapt, la Milton Keynes nu vin numai emigranţi din Europa, ci şi englezi, deoarece oraşul are cea mai mare dinamică de dezvoltare din Regatul Unit. Am auzit la ştirile TV şi prin ziare, iar miltonkeynesienii sunt foarte mândri de acest lucru, chiar şi românii noştri stabiliţi aici. Pentru că ei spun deja, „oraşul nostru". Imense depozite şi hale de producţie au crescut, şi tot mai cresc altele noi, în marginea oraşului, ca la Timişoara! (ha-ha!) Aşadar, se munceşte la Milton Keynes.
Bine, ziceam că anii trecuţi am tot scris despre acestea, am scris şi despre cum îşi petrec românii, polonezii şi englezii sărbătorile. Anul acesta, până azi, nu am mai scris. Nu, pentru că oricât ar fi de dinamică Anglia, are şi ea previzibilitatea ei, tabieturile ei, are şi plictiseala ei englezească. Şi un an seamănă cu altul, sărbătorile de anul trecut seamănă cu cele de anul acesta, iar cele de anul acesta, cu cele de anul viitor. Reporterii TV şi cei din ziare vânează englezoaice turmentate, ca să le filmeze căzute în cap, să le fotografieze chiloţii, şi să învioreze cumva Crăciunul şi Revelionul. Să ne mai distrăm şi noi! Ca şi anul trecut!
Noi, românii, ne adunăm în familii, în grupuri, chefuim cu sarmale, fripturi garnisite cu felii de ananas, cu vinuri australiene şi brânzeturi franţuzeşti. La mare preţ sunt brânza de oaie şi cârnaţii de România, cei mai gustoşi cârnaţi din lume! Aşa spunem noi. Colindele se amestecă, au şi englezii vreo două, trei, cinci, cântări de Crăciun, dar Hruşcă a revenit în forţă, anul acesta. Ascultăm „Silent night" şi „Domn, domn, să-nălţăm". Nimic nou sub soare! Ne adunăm şi vorbim despre sărbătorile de iarnă din copilărie, când zăpada era cât casa, când colindătorii umblau ca cetele îngereşti din casă în casă, când miracolele erau cu noi, în lume. Acelea erau adevăratele sărbători!
De câţiva ani, îmi petrec Crăciunul şi Revelionul în Anglia, la Milton Keynes, un „orăşel" de vreo 250.000 de locuitori, situat la aproximativ 70 de kilometri la nord de Londra. Vin la Milton Keynes de sărbători, fiindcă o parte din familia mea s-a stabilit aici. În anii trecuţi am scris despre impactul pe care l-a avut Anglia asupra mea, despre lumea colorată, despre magazine, despre politeţea englezească, despre şoselele foarte bune, despre parcurile englezeşti, mâncărurile indiene, pakistaneze sau chinezeşti. Am scris şi despre românii şi polonezii aflaţi la muncă în Milton Keynes. Dintre emigranţii sosiţi aici în căutarea unui loc de muncă, polonezii sunt cei mai mulţi, urmaţi de români. Nu am văzut nicio statistică, însă, luaţi la un loc, emigranţii sosiţi aici în ultimii cinci ani sunt cu zecile de mii. În fapt, la Milton Keynes nu vin numai emigranţi din Europa, ci şi englezi, deoarece oraşul are cea mai mare dinamică de dezvoltare din Regatul Unit. Am auzit la ştirile TV şi prin ziare, iar miltonkeynesienii sunt foarte mândri de acest lucru, chiar şi românii noştri stabiliţi aici. Pentru că ei spun deja, „oraşul nostru". Imense depozite şi hale de producţie au crescut, şi tot mai cresc altele noi, în marginea oraşului, ca la Timişoara! (ha-ha!) Aşadar, se munceşte la Milton Keynes. 
RSS Feed