Menu

Articol

Mii de artificii şi petarde au fost confiscate la Bocşa şi Şoşdea

Nerespectarea legislaţiei cu privire la deţinerea şi utilizarea petardelor sau a artificiilor, a fost pedepsită ieri de poliţiştii cărăşeni. Astfel, în data de 29 decembrie lucrătorii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Poliției orașului Bocșa, au desfășurat mai multe activități în cadrul Planului „Foc de artificii”.

La ora 9.00 polițiștii au efectuat două percheziții imobiliare pe raza comunei Măureni și satul Șoșdea, la domiciliile a doi bărbați, unul de 55 de ani, altul de 47 de ani, ocazie cu care au fost identificate și ridicate peste 2500 articole pirotehnice și trei baterii pirotehnice cu o greutate de 12,4 kg., deținute ilegal.

La ora 17.00 pe strada Funicularului din orașul Bocșa, un tânăr de 23 ani, din localitate, avea asupra sa câteva sute de articole pirotehnice, iar câteva ore mai târziu, pe strada Binișului din orașul Bocșa a fost oprit un autoturism condus de un bărbat de 21 de ani, domiciliat în comuna Doclin, iar în urma verificării autoturismului, în portbagajul acestuia au fost găsite peste 1000 de bucăți articole pirotehnice.

Toate articolele pirotehnice au fost confiscate. Polițiștii continuă cercetările față de persoanele de mai sus sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului materialelor explozive, faptă prevăzută și pedepsită de art. 346 Cod Penal și operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de art. 37 din Legea 126/1995.

Powered by Jasper Roberts - Blog