O domnişoară inginer din America, aflată în serviciul bazei americane de la Deveselu, a fost tratată de o doamnă doctor din Craiova, acasă la ea. Americanca se îmbolnăvise de pneumonie, n-a vrut să stea într-un salon cu 10 paturi la Spitalul din Caracal, nici într-un salon cu mai mulţi pacienţi de la Spitalul de Urgenţe din Craiova, şi a ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova. Nici acolo nu erau rezerve, însă o doctoriţă a transformat o sală de aşteptare într-o rezervă pentru pacientul american. Văzând-o deprimată şi cu ochii plânşi mereu în tabletă, pe reţelele de socializare, doctoriţei i s-a făcut milă şi a luat-o acasă pentru tratament. Soţul doctoriţei, tot medic, a susţinut-o în acţiune. Sunt convins că în saloanele cu mulţi pacienţi din spital era şi vreo olteancă bătrână, tot aşa plânsă şi deprimată, departe de casa de la ţară, însă fără cetăţenie americană şi fără tabletă. Aşa că a trecut neobservată. Sau, dimpotrivă, conform tratamentului psihologic strămoşesc, i-o fi zis cineva dintre pacienţi ori din personalul medical: Da, mai taci dracului, fă, din gură, nu te mai smiorcăi atâta, că ne scoţi din pepeni! Aşa!
Şi donşoara inginer american s-a făcut bine, s-a dus acasă în America, s-a şi măritat, şi i-a trimis omagii doctoriţei noastre cu suflet mare. Omagiile au fost postate şi pe pagina de Facebook a Ambasadei Americii la Bucureşti. Final fericit!
Să nu cumva să credeţi că vreau ca doctoriţa olteancă să fie pedepsită. Dimpotrivă, aştept să fiu şi eu tratat la fel, dacă va fi cazul. Să fiu luat acasă de o doctoriţă. Pentru că nicăieri nu-i mai bine ca acasă!
PS: Lăsând gluma deoparte, într-adevăr consider că doctoriţa omenoasă din Craiova n-ar trebui aspru pedepsită. Chiar dacă a acţionat preferenţial, împotriva regulamentelor, a fost animată de bune intenţii. Acţiunea ei poate fi trecută la excepţii pozitive. Posibil ca omenia ei să fi salvat un om, pentru că depresia poate accentua o boală. Dar, omenia poate salva un om, doi, în vreme ce sistemul poate omorî ori salva sute, mii, milioane. Iar cu omenia stăm, cât de cât, bine. Sistemul ne omoară!
Eşti aici
Acasă » Pacientul american. Nicăieri nu-i mai bine ca acasă!
O domnişoară inginer din America, aflată în serviciul bazei americane de la Deveselu, a fost tratată de o doamnă doctor din Craiova, acasă la ea. Americanca se îmbolnăvise de pneumonie, n-a vrut să stea într-un salon cu 10 paturi la Spitalul din Caracal, nici într-un salon cu mai mulţi pacienţi de la Spitalul de Urgenţe din Craiova, şi a ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova. Nici acolo nu erau rezerve, însă o doctoriţă a transformat o sală de aşteptare într-o rezervă pentru pacientul american. Văzând-o deprimată şi cu ochii plânşi mereu în tabletă, pe reţelele de socializare, doctoriţei i s-a făcut milă şi a luat-o acasă pentru tratament. Soţul doctoriţei, tot medic, a susţinut-o în acţiune. Sunt convins că în saloanele cu mulţi pacienţi din spital era şi vreo olteancă bătrână, tot aşa plânsă şi deprimată, departe de casa de la ţară, însă fără cetăţenie americană şi fără tabletă. Aşa că a trecut neobservată. Sau, dimpotrivă, conform tratamentului psihologic strămoşesc, i-o fi zis cineva dintre pacienţi ori din personalul medical: Da, mai taci dracului, fă, din gură, nu te mai smiorcăi atâta, că ne scoţi din pepeni! Aşa!
RSS Feed