Menu

Articol

La Reşiţa, Târgul de Crăciun se încheie cu întâlnirea Ionilor!

După exact o lună de activităţi diversificate, timp în care prin centrul Reşiţei s-au perindat seară de seară sute de localnici, au avut loc tot atâtea spectacole şi recitaluri susţinute de elevi, artişti amatori şi profesionişti şi s-au consumat tot felul de întâmplări cu Moş Crăciun, spiriduşi şi crăciuniţe, sâmbătă, 6 decembrie, se trage cortina peste prima ediţie a Târgului de Crăciun din mandatul primarului Municipiului Reşiţa, Ioan Popa.

Şi pentru că vorbim de prima ediţie, iar atmosfera sărbătorilor a fost una extraordinară, culminând cu Revelionul petrecut în stradă de peste 5.000 de reşiţeni, ar fi fost păcat ca Târgul de Crăciun să se încheie pur şi simplu. Drept pentru care organizatorii, Primăria şi Consiliul Local Reşiţa, au ţinut cu tot dinadinsul să-şi ia la revedere într-un mod la fel de interesant. Cu mâncare gătită în ceaune, cu mici şi fleci sfârâind pe grătarele încinse, cu cârnaţi, tobă şi slăninuţă, cu vin fiert ori ceai fierbinte pentru şoferi şi copii, vată pe băţ, acadele şi alte bunătăţi de sezon pentru cei mici şi cu recitaluri susţinute de înterpreţi de muzică populară şi dansatorii Ansamblului Folcloric Bârzava, într-un spectacol sugestiv intitulat „Întâlnirea Ionilor”. Toţi cei care poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul au ocazia să-şi invite prieteni şi să petreacă timp de două ore alături de cei dragi.

Ce ar mai rămâne de făcut pentru ca seara de sâmbătă să rămână magică în amintirea noastră? Un singur lucru, după cum ne îndeamnă colegii din cadrul Biroului Comunicare al Primăriei Reşiţa: „Să ne întâlnim cu toții și să închinăm un pahar în cinstea sărbătoriților! Vă așteptăm mâine, sâmbătă, de la ora 18.00, în Centrul Civic” .

Powered by Jasper Roberts - Blog