Articol

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a avertizat, săptămîna trecută, că guvernul polonez ar putea încerca să retragă ţara din Uniunea Europeană în cazul în care finanţarea europeană va fi afectată de sancţiuni impuse din cauza situaţiei sistemului judiciar polonez, relatează site-ul france24.com. Preşedintele Consiliului European a mai precizat că data de 20 decembrie a fost „o zi tristă pentru toată lumea”, cînd Comisia Europeană a propus Consiliului Uniunii Europene să adopte o decizie în virtutea Articolului 7 al Tratatului UE, care prevede posibilitatea suspendării drepturilor de vot ale Poloniei, din cauza situaţiei sistemului judiciar polonez. Experţii Comisiei Europene afirmă că noile măsuri legislative din Polonia subminează independenţa justiţiei, oferindu-i ministrului Justiţiei dreptul de a numi şi de a destitui judecători ai instanţelor superioare.

Acest tablou sumbru, devoalat de mass-media, mă făcea să cred că Polonia nu este pe cale să părăsească Uniunea, în ciuda sancțiunilor impuse chiar şi pentru a fi dată exemplu, Bau-Bau, pentru statele ale căror tendințe ego-centriste ar avea tendinţa de a o lua razna. Nu pentru că soluţia părăsirii UE nu ar fi corectă, ci pentru că filosofia pe care a fost construită UE este una de tip sovietic, revăzută şi readăugită! Este încununarea ideilor lui Lenin despre naţiuni şi popoare, căzută în perioada lui Stalin pe panta impunerilor violente. Uniunea Europeană se construieşte prin... educaţia maselor, aşa cum spunea părintele revoluţiei bolşevice, Vladimir Ilici Lenin. Momentul pare prielnic, iar anii 2017-2020 încheie un ciclu istoric lung, de 100 de ani, început cu Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie, care a avut loc în noiembrie! Renunţaţi la zîmbet şi judecaţi:

La fel ca Uniunea Sovietică, Uniunea Europeană s-a constituit ca o uniune voluntară de STATE EGALE a căror identitate naţională (limbă, cultură, tradiţii) dă valoare construcţiei europene! Din păcate, conceptele naţionale, tradiţionaliste, periferice nu sînt acceptate de euroelite care, aflate la prima generaţie, promovează europenismul ca principal fir roşu, călăuzitor, orice abatere naţională sau naţionalistă fiind imediat repudiată. Astfel, „o educaţie pur naţională nu poate decît să întărească sentimentele naţionale şi să se orienteze într-o direcţie inversă obiectivului unitar final” (I.V. Stalin, 1920). Aşa se face că în Uniunea Europeană, la fel ca în Uniunea Sovietică, cultura este naţională ÎN FORMĂ, în principal prin LIMBĂ, dar este EUROPEANĂ prin CONŢINUT, ceea ce face ca limbile europene să fie un vehicul de transport al ideilor comune, de la centru! Culturile naţionale liniştesc, deocamdată, sentimentele naţionale.

Stalin este artizanul acestui compromis cultural pe care Lenin nu l-a dezavuat! Culturile naţionale - asimilate identităţilor naţionale europene! - satisfac sentimentele naţionale dar sfărîmă marile solidarităţi pan-naţionale, precum cooperarea balcanică sau baltică etc.

Istoria sovietică ne învaţă că acest „egalitarism cultural” nu va funcţiona fără o politică a controlului: controlul Bruxelles-ului asupra statului purtător al intereselor naţionale, sau controlul economic care multiplică legăturile între centru şi periferie. Acest amestec de liberalism şi control a dus, în 1920, în URSS, la construirea unei comunităţi noi, o naţiune sovietică proletară, care ar fi trebuit să demonstreze că solidaritatea de clasă poate triumfa asupra conştiinţei naţionale. Puneţi această ultimă propoziţie în „lumina” politicilor UE care doreşte „construirea unei comunităţi noi, o naţiune europeană, care ar trebui să demonstreze că solidaritatea poate triumfa asupra conştiinţei naţionale”. Vezi cazul Greciei, dar şi al Portugaliei, Spaniei, Italiei şi, de ce nu, al României, ai cărei lideri „sovietizaţi european” au pus ţara preş în faţa intereselor Uniunii!

Cea mai mare crimă naţională împotriva URSS, în anii 30, era tendinţa de secesiune. Extrem de puternică în Georgia, Bielorusia sau Ukraina. Din acest motiv, Stalin a deportat în Extremul Orient Rus milioane de oameni. Statul Sovietelor ţinea cu dinţii de UNITATE! Şi UE face la fel! Atitudinea Poloniei sau a Ungariei „insultă” instituţiile europene, plantate, precum cele sovietice, la controlul politicilor naţionale! În anii 20, egalitatea popoarelor, fundamentul echilibrului URSS, trebuia, în principiu, să creeze prietenia popoarelor care trăiau laolaltă, sentiment comunitar care ar modifica lent mentalităţile, ar degaja noi elite care, după modelul cultural adoptat, ar fi fost naţională prin formă, dar care ar fi avut acelaşi ţel, sovietic, servind drept punte între un trecut cu tradiţii diferite şi viitorul comun.

Seamănă cu ce se întîmplă astăzi pe continent? Joacă Bruxelles-ul rolul „fratelui mai mare” şi mai înţelept, în raport cu periferia, care reface optica imperială, transformîndu-se din „rău relativ” în „bine absolut”? Sau invers, în prezent...