Articol

Scandalul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa dintre conducerea managerială, pe de-o parte, şi medicii chirurgi şi de Medicină legală, pe de altă parte, relevă una dintre greşelile pe care le comit frecvent conducătorii instituţiilor statului: lipsa de comunicare, care conduce în final la sintagma „cine mi-s eu!”. Lucru valabil şi în cazul politicienilor de care, după ce se văd cu sacii în căruţă, nu se mai aude nimic până la următoarele alegeri.

Revin la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa unde comunicarea, cel puţin cu presa, a fost ca şi inexistentă în cele şase luni de activitate a noii conduceri. Cu excepţia a două conferinţe de presă, dintre care una organizată pentru a cunoaşte echipa managerială instalată în vara anului trecut, toate problemele au fost transferate în sarcina purtătoarelor de cuvânt. Nimic rău doar că, de fiecare dată acestea aveau nevoie de încuvinţarea managerului pentru orice declaraţie care, tot de fiecare dată, era seacă şi plată. Ca şi cum presa îi era un duşman, nedovedit vreodată, a interzis ziariştilor să fotografieze sau să filmeze nereguli din spital, atâtea câte sunt. Ba mai mult, ziariştii nu aveau ce căuta  în spital, fără înştiinţare prealabilă a managerului, decât în calitate de pacient ori de simplu cetăţean care vizitează bolnavul. Ca alţii, pe vremuri, şi-ar fi dorit ca în presă să ajungă doar lucrurile bune, demne de panoul fruntaşilor din urmă cu 30 de ani. Ba, odată, a ţinut presa la uşa biroului său pentru că ziariştii ajunseseră cu două-trei minute mai devreme, în condiţiile în care aceştia fuseseră invitaţi la o conferinţă de presă.

În timpul scandalului, echipa managerială a luat poziţia struţului şi preferat să tacă şi să facă. Deşi, la un moment dat devenise un sac de box în care se lovea din toate părţile, singurele reacţii publice au fost o declaraţie lipsită de consistenţă şi demisia directorului medical. Nici măcar în al 12-lea ceas, managerul Spitalului judeţean, Cristina Bacer nu a găsit timp sau, de cuviinţă, să organizeze o conferinţă de presă pentru a explica ce se întâmplă în spital. Poate că în acest fel ar fi dezamorsat situaţia tensionată din spital. Această opacitate dăunează grav oricăror relaţii de colaborare, cu atât mai mult când vine vorba de mass-media. Dacă doamna Bacer ar fi condus o clinică privată, am fi înţeles atitudinea de stăpân, doar că în cazul de faţă este vorba de un spital de stat, de bani publici şi, la urma-urmei, de interesul cetăţenilor. Dacă doamna Bacer are ceva de spus în legătură cu medicii chirurgi şi legişti să vină în spaţiul public, cu argumente.  Altfel, nu mai vorbim doar de lipsa de experienţă ci, mai ales, de orgolii nemăsurate. Caz în care o sfătuiesc să se debaraseze de astfel de practici şi să devină maleabilă, mai sociabilă şi, de ce nu mai „umană”, iar acest lucru îl poate realiza prin comunicare, cu pacienţii, colegii şi jurnaliştii.