Menu

Articol

Tinerii cărăşeni paşionaţi de zbor au început pregătirea la Aeroclubul din Caransebeş

Sub îndrumarea lui Cristian Iorgov unul dintre cei mai buni piloţi de acrobaţie din România, 16 tineri au avut ieri, 3 ianuarie, ocazia să îşi vadă visul cu ochii. Aeroclubul Caransebeş şi-a deschis porţile pentru cei care s-au înscris anul acesta la cursurile de zbor. Acestea sunt oferite gratuit celor cu vârstele cuprinse între 16 şi 23 de ani. Comandantul Iorgov i-a primit pe începători aşa cum se cuvine. Le-a povestit despre cum va decurge pregătirea lor, iar la final tinerii au avut parte de prezentarea dotărilor aeroclubului.

„Cursurile sunt organizate în două module, unul teoretic şi unul practic, de zbor. Cel teoretic va avea loc în perioada 3 februarie – 6 aprilie, preponderent în zilele de sfârşit de săptămână, în funcţie de disponibilitatea lectorilor şi a cursanţilor, şi va fi finalizat cu un examen de absolvire care va constitui şi criteriu de selecţie pentru ocuparea locurilor subvenţionate“ aspus Cristian Iorgov, comandantul aeroclubului caransebeşean. Alături de tinerii începători, alţi opt tineri îşi desfăşoară activitatea la Caransebeş, este vorba de membrii lotului judeşean care vor reprezenţa aeroclubul la următoarele concursuri.

Tags: 

Powered by Jasper Roberts - Blog