Articol

Între primii chinezi ajunşi la Reşiţa după revoluţie, dacă nu chiar primul, a fost  Deng. Deng şi nu mai ştiu cum, e mult de atunci. El s-a îndrăgostit de o fată de-a noastră, colegă cu mine la ziarul Timpul, s-a căsătorit cu Mirela, a deschis un magazin cu „chinezisme”, între timp a devenit tatăl a doi copii apoi, după ani buni de stat în Reşiţa, şi-a luat nevasta şi copiii şi s-a mutat în Elveţia, unde lucrează tot ca şi comerciant.

După Deng, au urmat alţi conaţionali, toţi activând în domeniul comerţului, deschizând magazine cu îmbrăcăminte, încălţăminte şi jucării Made în China. În oraş există chiar şi un restaurant chinezesc, chiar dacă beţişoarele sunt mai mult decor asiatic, iar supa de şarpe şi orezul cu muguri de bambus sunt rarităţi în meniul casei. Ideea este că marele popor galben şi-a trimis solii pe toate meridianele lumii, chiar şi acolo unde despre ei se vorbea, până nu de mult, doar în cărţile de istorie ori în emisiuni TV gen, Teleenciclopedia.

De vreo doi ani, Caraş-Severin a devenit un judeţ foarte interesant pentru mediul de afaceri  chinezesc, dar şi pentru diplomaţii Ambasadei Chinei de la Bucureşti. Ce înseamnă asta? Înseamnă declaraţii de intenţie privind cumpărarea combinatului de la Oţelu Roşu, vizite ale primarilor noştri în China, deschiderea la Reşiţa a unei filiale a Camerei de Comerţ România-China, invitaţii la dineurile de la Ambasada Chinei, vizita ambasadorului chinez în Caraş-Severin. Până acum, nimic concret în afară de tatonări, intenţii, salutări oficiale, îmbrăţişări, bezele şi mese festive.

Sigur, este greu, chiar şi pentru chinezi, să facă afaceri cu noi, noi cei din Banatul de Munte, dar la potenţialul pe care îl au urmaşii lui Mao Tze Dun, Ciu En Lai şi Deng Xiao Ping, merită să ne punem toate speranţele în aceste relaţii şi să sperăm că într-o bună zi ele se vor materializa cu locuri de muncă, cu producţie şi, de ce nu, cu o promovare în Liga a II-a de Fotbal, printr-un parteneriat frăţesc. Noi intrăm în afacere cu emblema şi culorile, iar ei cu yuan-ul, dolarul sau euro. La urma-urmei, decât să te amăgeşti cu venirea lui Nicu Sarcină, de la Sirineasa, în Valea Domanului, mai bine ar vorbi Viorel Lolea, preşedintele rossonerilor, cu Gheorghe Filipescu, omul de legătură al chinezilor, să pună o vorbă bună pe lângă aceştia, că doar-doar s-o găsi vreunul interesat de fotbalul reşiţean. Vă daţi seama ce lovitură ar da „frăţiorul” Lolea dacă ar reuşi să aducă un miliardar chinez, cu tot cu translator, în Valea Domanului? Nu vorbim doar de statuile ce i s-ar ridica în toate cele patru colţuri ale stadionului, de covorul roşu, de titlul şi diploma de Cetăţean de Onoare al Municipiului, de preşedinte pe viaţă al clubului şi al Asociaţiei Judeţene de Fotbal, ci de veşnica recunoştiinţă chiar şi a bârfitorilor de profesie.

Totul este să vrei, să fii vizionar şi să crezi în steaua ta norocoasă!