Articol

Tocmai îi povesteam unui amic că părinţii şi bunicii mei s-au străduit, încă de pe când eram de-o şchioapă, să mă înveţe că cel mai important lucru în viaţă este... lucrul! Sau, altfel, zis, munca neostoită. Munca şi suferinţa înnobilează omul şi dau sens existenţei lui în lume. Interesant este că părinţii mei au prins din plin perioada comunistă, preluând o bună parte din învăţăturile ideologiei marxist-leniniste, care, în bună parte, se potriveau şi cu învăţăturile biblice. Adică viaţa trebuie să aibă la bază, dragoste, milă, credinţă (credinţă în Partid şi Conducătorul Unic), crede şi nu cerceta, munca, hărnicia etc. Efortul, munca, suferinţa, trebuiau privite ca o binecuvântare. În aceeaşi măsură, luxul, lăcomia, bogăţia deşănţată, lenea, plăcerile, toate erau vinovate. Plăcerile, chiar dacă sunt, să fie în doze mici, iar dacă ai păcătuit în plăcere, singurul remediu, singura salvare, este să te întorci la muncă. Ziceam că este interesant acest lucru, fiindcă bunicii mei au fost tineri şi în cea mai bună formă, în perioada interbelică. Deci, înainte de comunismul din România. Şi, fondul învăţăturilor era acelaşi. Astfel, în concepţia lor, munca îţi putea aduce împlinire, precum şi o oarecare bunăstare. Dar, luxul era interzis, iar dacă prin muncă reuşeai să aduni ceva avere, trebuia să o sporeşti pentru urmaşi.

Cu toate acestea, bunicii, nici între războaie, nici după, prin munca la Colectiv (Cooperativa Agricolă de Producţie), nu au reşit să adune vreo avere. Dimpotrivă, au dispărut şi caii, şi căruţa, şi vaca şi caprele din grajduri. Şi, în aceeaşi stare se afla tot satul. Mai târziu, în socialism (comunism), părinţii mei, părinţii noştri din oraşele industriale, s-au simţit împliniţi cu un loc de muncă, un apartament de la stat şi un autoturism proprietate personală. După revoluţia din decembrie, '89, au început dezamăgirile pentru generaţia părinţilor noştri. Şi-au pus economiile pe la bănci falimentare, pe la sistemul piramidal „Caritas”, şi-au pierdut locurile de muncă, au primit pensii mici, şi-au pierdut copiii, care au plecat să muncească în străinătate. Şi pentru aceasta au fost foarte, foarte, nefericiţi. Însă, hai să privim mai adânc! De ce erau ei nefericiţi?! Pentru că nu cunoşteau secretul fericirii! Iar secretul fericirii ne este dezvăluit acum de către fostul om politic, fostul ministru din Guvernul lui Băsescu, de către doamna blondă cu poşete şi pantofi din piele de satelit; Elena Udrea, cunoscută şi cu numele „de scenă”, Nuţi.

Iată ce scrie Nuţi pe feisbuc, iată care este secretul fericirii, iată cum puteţi scăpa de lehamite, de nedreptăţi, de suferinţă, de plictiseală, de manipulările Securităţii, de orice supărare. Când toate acestea vă sufocă, luaţi-vă o vacanţă şi mergeţi în Costa Rica!

„Lăsaţi manipulările! Ocupaţi-vă de ce e important pentru ţară, dacă vreţi să faceţi ceva util. Sau, dacă aţi înţeles că nu aveţi mari şanse de izbândă, luaţi-vă vacanţă şi mergeţi în Costa Rica, ca să vă lămuriţi cum stau lucrurile, să nu trăiţi în poveştile Securităţii...”, ne sfătuieşte Elena Udrea.