Articol

Teatrul de Vest Reşiţa şi-a deschis stagiunea de primăvară-vară, aseară, cu spectacolul muzical „Iaacovi şi Leidental”, de Hanoch Levin, traducerea Ada-Maria Ichim, un spectacol de Mihaela Lichiardopol. Scenografia, Geta Medinschi. Muzica, Almasi Gabriel şi Adrian Mardan. Ca de obicei la o premieră, sala Palatului Cultural din Reşiţa a fost arhiplină, contribuind la sporirea energiei care dă un plus de emoţie, de fior, de vibraţie, unui spectacol.

„Iaacovi şi Leidental” prezintă povestea a doi prieteni, Itamar Iaacovi şi David Leidental, a căror prietenie poate fi suspectată că ar fi iubire. În fapt, prietenia celor doi tineri ar fi fost o relaţie, pură, perfectă, chiar! Dar, ca orice lucru omenesc, nici prietenia lor nu poate dura veşnic. Chiar de la începutul poveştii aflăm că Iaacovi se simte prins în capacana acestei prietenii, care nu-i permite să se bucure de viaţă, care nu-i dă voie să iasă în lume, să cunoască alţi oameni. Prin urmare, Iaacovi se decide să se elibereze de povara prieteniei, jignindu-l pe Leidental, părăsidu-l. Iaacovi iese în „lumea mare” care începe chiar pe strada din faţa casei. Şi ce surprize uriaşe poate oferi strada! Iată, chiar în momentul în care Iaacovi păşeşte în lume să trăiască cu adevărat, se intersectează cu Ruth, o adevărată femelă, prototip al zeiţelor-mame, cu fundul proeminent şi cu ţâţe mari. Surescitat de apariţia „zeiţei cu fundul mare”, Iaacovi se declară, instantaneu, îndrăgostit de ea, mai ales că Ruth se prezintă drept artistă. Are, într-adevăr fundul mare, dar cântă la pian! Şi, ce îşi poate dori mai mult un bărbat, decât carne şi spirit!, filozofează Iaacovi. Ruth îşi prezintă toate farmecele pentru a-l „împacheta” în mreje pe Iaacovi, lucru care îi şi reuşeşte. Însă, părăsitul Leidental, în încercarea disperată de a-şi recâştiga prietenia pierdută, îi urmăreşte, îi asaltează, îi tracasează şi... inevitabilul se produce! Şi Leidental se îndrăgosteşte de Ruth. Sau crede că se îndrăgosteşte. Din acest moment acţiunea se accelerează, într-un vârtej de întâmplări, în care cei trei deţin, pe rând, controlul situaţiei, şi îl pierd. În final, triunghiul se rupe şi fiecare rămâne singur, dar cu speranţa că se află la începutul unui drum nou. Un drum al zădărniciei, în care instinctele, judecăţile, prejudecăţile, jocurile ancestrale, se repetă după tipare din care eroii noştri nu pot scăpa. Dar, oare poate scăpa cineva? ar fi, probabil, una din întrebările ucigătoare cu care pleacă acasă spectatorul, după lăsarea cortinei.

Actorii (timişoreni), conform concepţiei regizorale a Mihaelei Lichiardopol, „joacă apăsat în pedală”, cu tuşe groase,violente, însă exagerarea teatrală, grotescul, expresivitatea gesturilor, a mimicii, a replicilor, se potrivesc excelent cu mesajul spectacolului, care descrie o lume, cumva, ca o arenă de circ, în care actorii sunt nişte trişti arlechini.

Alina Ilea, în rolul femelei devoratoare de bărbaţi, Ruth, face un rol strălucitor, jucând convingător atitudini bine conturate, cum ar fi impostura, cruzimea, siguranţa, nesiguranţa, disperarea, umilinţa etc. Călin Stanciu jr. şi Bogdan Spirion sunt extrem de bine aşezaţi în roluri. Călin Stanciu, în rolul lui Iaacovi, face un personaj dur, egoist, ridicol, puternic conturat. Bogdan Spiridon, în rolul lui Leidental, construieşte un personaj complex, ezitant (personajul), pe ici colo romantic, pe ici colo sincer, autentic, fiind singurul personaj dintre cele trei cu care publicul ar putea empatiza, l-ar putea adopta ca pe „băiatul bun”. Mai multe secvenţe din spectacol sunt cântate inspirat de actori, aceştia reuşind să creeze o atmosferă magică, senină, de poveste, dar contra poveştii(!), ceea ce, prin contrapunct, subliniază grotescul situaţiilor şi personajelor.

„Iacoovi şi Leidental” este un spectacol expresiv/expresionist, care vorbeşte despre singurătate, sentimente, iluzii, superficilitate, stereotipie, zădărnicie, un spectacol după care spectatorul iese din poveste cu mai multe întrebări decât cu câte a intrat.