Menu

Articol

Daniel Boambeş vrea să bage gaz la Constantin Daicoviciu

Autor: 
Daniel Boambeş

În cadrul unei discuţii purtate recent cu Daniel Boambeş, primarul comunei Constantin Daicoviciu, acesta ne-a spus că anul trecut, împreună cu reprezentanţii administraţiei locale şi consilierii locali, a reuşit să ducă la bun sfârşit toate obiectivele pe care şi le-a propus. Pentru 2018, edilul şi-a stabilit ca priorităţi continuarea investiţiilor pe plan local, demararea şi finalizarea proiectelor finanţate, finalizarea investiţiilor aflate în derulare şi pregătirea studiilor de implementare a altor proiecte ce vizează modernizarea comunei.

„În anul 2017, am reuşit să dotăm Centrul Medical de Permanenţă Constantin Daicoviciu cu o ambulanţă nouă, am continuat lucrările la rigolele betonate în localităţile Prisaca şi Zăgujeni, am semnat contractul de finanţare pentru proiectele «Alimentare cu apă în localităţile Maciova, Mâtnicu Mare, Peştere şi Căvăran», „Canalizare menajeră şi staţie de epurare în localităţile Maciova, Mâtnicu Mare, Peştere şi Căvăran», precum şi «Asfaltarea a 9 kilometri de drumuri vicinale în comuna Constantin Daicoviciu» şi «Realizare Cadastru General pentru intabularea terenurilor extravilane»”, ne-a spus Daniel Boambeş.

Pentru anul 2018, se vor continua lucrările de modernizare a comunei, prin demararea proiectelor finanţate şi concretizarea obiectivelor stabilite. De asemenea, se află în lucru întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii finanţării pentru proiectele «Alimentare cu gaz în localităţile comunei Constantin Daicoviciu» şi «Amenajare bază sportivă în comună».

Powered by Jasper Roberts - Blog