Festivalul Interanţional de Teatru „Scena ca o stradă” Reşiţa 2018, ediţia a 4-a, a început, aseară, apoteotic, cu un spectacol care a încălzit spectatorii, cu muzică, dans, focuri, lumini şi artificii. Au fost aplauze, a fost bucurie, a fost un start vibrant pentru o serie de spectacole aşteptate cu speranţă de publicul reşiţean. După spectacolul din stradă, publicul s-a mutat în sală, în Palatul Cultural, bănuim, cu intenţia să se conecteze la spectacolul din întunericul sălii, la care asişti ca la un ritual, cu sufletul deschis, respiraţia tăiată şi cu telefonul închis. Că aşa se face la teatru, aşa la biserică, la înmormântare, la ceremonia botezului sau a nunţii. Nu se cade să vorbeşti peste popă, nici adresându-te vecinului cu voce tare, nici vecinei de bloc care te întreabă de vreo reţetă de prăjituri la telefon, când părintele rosteşte formulele magice de purificare, de împreunare, de fertilitate, de lepădare de Satana! La fel, la teatru. Monologul lui Hamlet, când rosteşte formul existenţială, „A fi sau a nu fi, aceasta-i întrebarea!”, se ascultă cu religiozitate, pentru a prinde sensul adânc şi nuanţele rostirii, pentru a sorbi mesajul ca pe o cuminecătură. Nicidecum ca şi când ai sorbi o zeamă de varză acră după o beţie, singur în pivniţă, balcon sau debara. Orşicât, nu se face! Măcar din snobism, dacă tot ai venit la teatru, te prefaci că eşti atent, iar dacă te prinde cumva somnul, încerci să nu sforăi zgomotos, dormi şi tu ca un aristocrat, cu tâmpla în palme şi cu repiraţia uşoară. Evident, după ce ai avut grijă să opreşti telefonul, mai ales că, la începutul spectacolului, o voce înregistrată în format electronic te avertizează să îl deconectezi. Aşa ar fi normal! Dar, vă mărturisesc, aseară, la primul spectacol al festivalului, în timpul reprezentaţiei, telefoanele au sunat de patru ori! Hai, băi, că e, totuşi, prea mult! Adică, te aştepţi ca după ce a sunat un telefon, o dată, toţi ceilalţi care au uitat să-şi verifice telefoanele, să se caute şi să le oprească. Dar, nu! La al treilea semnal... telefonic, o babă cretină a şi răspuns cu voce tare. „Alo! Nu! Sunt la teatru!” Nu ştiu ce-a mai zis acolo, căci, într-adevăr, mai departe a coborât tonul şi a moşmodit ceva în barbă. Apoi, a mai sunat şi al patrulea telefon!
Deci, fetelor, băieţilor, stimate spectatorule, dă-o-n aia ma-si, eu înţeleg şi asta: să ţi se întâmple să uiţi telefonul deschis la teatru, iar când sună, să te agiţi ruşibat să îl închizi. Că oameni suntem! Mai uităm, mai greşim. Dar, cât de cretin trebuie să fii, să răspunzi la telefon cu voce tare în timp ce, de exemplu, Julieta rosteşte sfâşiată de la balcon, „Noapte bună Romeo! Noapte bună!”
Festivalul Interanţional de Teatru „Scena ca o stradă” Reşiţa 2018, ediţia a 4-a, a început, aseară, apoteotic, cu un spectacol care a încălzit spectatorii, cu muzică, dans, focuri, lumini şi artificii. Au fost aplauze, a fost bucurie, a fost un start vibrant pentru o serie de spectacole aşteptate cu speranţă de publicul reşiţean. După spectacolul din stradă, publicul s-a mutat în sală, în Palatul Cultural, bănuim, cu intenţia să se conecteze la spectacolul din întunericul sălii, la care asişti ca la un ritual, cu sufletul deschis, respiraţia tăiată şi cu telefonul închis. Că aşa se face la teatru, aşa la biserică, la înmormântare, la ceremonia botezului sau a nunţii. Nu se cade să vorbeşti peste popă, nici adresându-te vecinului cu voce tare, nici vecinei de bloc care te întreabă de vreo reţetă de prăjituri la telefon, când părintele rosteşte formulele magice de purificare, de împreunare, de fertilitate, de lepădare de Satana! La fel, la teatru. Monologul lui Hamlet, când rosteşte formul existenţială, „A fi sau a nu fi, aceasta-i întrebarea!”, se ascultă cu religiozitate, pentru a prinde sensul adânc şi nuanţele rostirii, pentru a sorbi mesajul ca pe o cuminecătură. Nicidecum ca şi când ai sorbi o zeamă de varză acră după o beţie, singur în pivniţă, balcon sau debara. Orşicât, nu se face! Măcar din snobism, dacă tot ai venit la teatru, te prefaci că eşti atent, iar dacă te prinde cumva somnul, încerci să nu sforăi zgomotos, dormi şi tu ca un aristocrat, cu tâmpla în palme şi cu repiraţia uşoară. Evident, după ce ai avut grijă să opreşti telefonul, mai ales că, la începutul spectacolului, o voce înregistrată în format electronic te avertizează să îl deconectezi. Aşa ar fi normal! Dar, vă mărturisesc, aseară, la primul spectacol al festivalului, în timpul reprezentaţiei, telefoanele au sunat de patru ori! Hai, băi, că e, totuşi, prea mult! Adică, te aştepţi ca după ce a sunat un telefon, o dată, toţi ceilalţi care au uitat să-şi verifice telefoanele, să se caute şi să le oprească. Dar, nu! La al treilea semnal... telefonic, o babă cretină a şi răspuns cu voce tare. „Alo! Nu! Sunt la teatru!” Nu ştiu ce-a mai zis acolo, căci, într-adevăr, mai departe a coborât tonul şi a moşmodit ceva în barbă. Apoi, a mai sunat şi al patrulea telefon!
RSS Feed