Menu

Articol

Viceprimarul Duruţ: „Poate se doreşte transformarea Şcolii Gimnaziale nr.9 în colegiu naţional”

În Comisia de Dialog Social a judeţului Caraş-Severin, inspectorul şcolar general, Ioan Benga, a prezentat o informare referitoare la comasarea unităţilor de învăţământ la nivelul unor unităţi administrativ-teritoriale din Caraş-Severin.

Potrivit informării respective, în anul 2018-2019, grădiniţa cu program normal Pinocchio Reşiţa va fuziona, prin absorbţie, cu Şcoala Gimnazială nr. 9 Reşiţa, situată la nici 300 de metri depărtare,  deoarece nu îndeplineşte prevederile art. 19 alin 1 din Legea Educaţiei Naţionale privind numărul de copii. Deşi are personalitate juridică, respectiva grădiniţă nu are decât 101 copii, faţă de minim 150, cât prevede legea.

Primăria Reşiţa este însă de altă părere, şi agreează ideea comasării grădiniţei Pinocchio cu Dumbrava Minunată, din Micro II.

Ioan Benga a trimis săgeţi spre Consiliul Local Reşiţa care nu ar fi răspuns în timp util cu un document oficial privind reţeaua de învăţământ, inclusiv cea referitoare la această comasare şi a explicat motivele pentru care susţine varianta cu Şcoala Gimnazială nr. 9 unde, întâmplător soţia sa este cadru didactic.

„Dincolo de faptul că grădiniţa Pinocchio nu are numărul necesar de copii cerut de lege, este mereu pe depăşiri de fonduri. Viziunea ISJ este ca aceste grădiniţe să treacă pe lângă şcoli, căci şi ele se dovedesc subţiri din punct de vedere al numărului de elevi. Or, a aduce o grădiniță cu program normal din Micro III să o combini cu o grădiniță cu program prelungit din Micro II, când ambele sunt lângă o școală, să fac o grădiniță mai mare, înseamnă să bag oamenii la evaluare, să fac grupele așa cum zice legiuitorul și apoi să trimit vreo patru oameni acasă. Eu nu gândesc așa, eu sunt un social democrat și pentru mine până la urmă omul este foarte important. Noi o ţinem pe a noastră, cei din primărie pe a lor şi nu este bine. Şcoala Gimnazială nr. 9 are două clase goale. Această ambiţie (a primăriei şi Consiliului Local Reşiţa, nr.) devine încrâncenată, fără să se ţină seama de ordinele Ministerului Educaţiei”, a punctat Ioan Benga.

Colegul său de partid, Gabriel Duruţ, i-a răspuns, ironic, în calitate de viceprimar al Reşiţei: „Eu ştiu că grădiniţa Pinocchio a funcţionat cu aviz de la Inspectoratul Şcolar Judeţean şi acum un an, şi acum doi ani, şi în urmă cu trei ani, fără ca numărul de copii să fi fost mai mare. Întreb, când s-a respectat şi când nu s-a respectat legea: atunci sau acum?”

Referindu-se la raţionamentul comasării grădiniţei Pinocchio cu Dumbrava Minunată, Duruţ a spus: „Și Dumbrava Minunată este pe punctul de a-și pierde personalitatea juridică. Deocamdată se încadrează, sunt 170 de copii, dar în viitor numărul acestora poate să scadă sub 150. De aceea am venit cu propunerea să luăm o grădiniță care acum nu respectă acest număr cu o unitate de învățământ care îl respectă pe moment, dar posibil pe viitor să aibă aceeași problemă, iar cele două comasate, probabil, în viitor, nu vor rămâne sub 150 să își piardă personalitatea juridică”.

Ironia viceprimarului nu s-a oprit aici: „Poate că se doreşte ca Şcoala Gimnazială nr. 9 să se transforme în colegiu naţional şi noi nu ştim”.

Până la sfârşitul acestui an şcolar, primăria şi ISJ trebuie să găsească o soluţie în această privinţă.

 

Powered by Jasper Roberts - Blog