În prima parte a zilei de astăzi, 2 martie, pompierii reşiţeni au fost solicitaţi să intervină la două incendii ce au izbucnit la un interval foarte apropiat unul de celălalt. Ambele incendii au fost anunțate prin numărul unic de urgenţe 112 în intervalul orar 11.15-11.30.
„Primul incendiu s-a produs la o casă de pe strada Paul Iorgovici din Reșița, se pare, din cauza unui scurtcircuit electric. La momentul sosirii echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără într-o cameră în care erau depozitate mai multe jucării și articole de îmbrăcăminte. Fumul dens, degajat de materialele cuprinse de flăcări, a îngreunat misiunea salvatorilor, dar intervenția promptă a acestora a împiedicat propagarea incendiului la întreaga casă. Valoarea pagubelor este estimată la 20.000 lei, iar valoarea bunurilor salvate se ridică la aproximativ 200.000 lei“, a informat Magdalena Tocmelea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ Caraş-Severin.
Cel de-al doilea incendiu, s-a produs la un depozit de lemn din cartierul Cuptoare al municipiului. În această situaţie, incendiu s-a produs, cel mai probabil, din cauza jarului căzut dintr-o sobă amplasată necorespunzător. „Incendiul a afectat parțial acoperișul din lemn pe o suprafață de aproximativ 150 mp și 30 mp din acoperișul construit din plăci de carbonat. Au mai ars și 5 metri cubi de material lemnos. Valoarea bunurilor salvate este de aproximativ 300.000 lei, iar a pagubelor, de 7.000 lei. Din fericire, nu s-au înregistrat victime în nici unul din cele două incendii“, a mai adăugat Magdalena Tocmelea.