Menu

Articol

Suntem mai săraci cu un... principe

Surpriză mare în Casa Regală a României. Regele Mihai, fostul suveran ajuns la venerabila vârstă de 104 ani, i-a retras nepotului său, Nicolae, dreptul de a mai fi Alteță Regală. Motivele nu se știu. Se bănuiesc doar. Apropiații monarhiei românești cred că debarcarea fostului prinț se datorează faptului că acesta nu a are o relație grozavă cu unchiul său, Principele Duda. Sunt doar bârfe ce circulă prin București, ca o dovadă că și la palat sunt oameni care se ocupă cu așa ceva. Iar dacă vorbim de debarcare, aceasta s-a hotărât în Elveția, în lipsa principelui. Ciudat ori poate de neînțeles pentru muritorii de rând rigorile ce guvernează o monarhie.

Cert este că Nicolae nu a comentat și nici nu a ieșit în ziarele de scandal să acuze ceva. Dimpotrivă, potrivit unui comunicat de presă al Casei Regale, decizia regelui pare să fi fost asumată de nepot care nu va mai avea  niciun fel de pretenții la tronul României. Care tron? Ei, aici este o altă problemă, tronul propriu-zis nu mai există de peste 60 de ani și e greu de crezut că în următoarea sută de ani Rommânia se va mai întoarce la monarhie. Așa că, fostul principe, cândva, al treilea desemnat la succesiune, nu a pierdut mare lucru din acest punct de vedere. Mantia purpurie și coroana de oțel sau de aur rămâne pe mai departe în imaginația unora. În schimb,  va putea de acum încolo să-și comande liniștit o pizza și o șaorma, fără teama de a fi refuzat de comercianți pe motivul unei glume de prost gust pusă pe seama Casei Regale, așa cum s-a mai întâmplat în trecut. Ba, chiar să joace rugby, criket și fotbal și să meargă la o bere cu prietenii săi, oameni de rând, fără veleități de capete încoronate.

Principele, pe numele său din buletin de Nicolae Mihai de Medforth-Mills, nume neaoș românesc, nu-i așa? are totuși meritul că de când mătușa sa Principesa Margareta l-a luat pe lângă fusta sa, a făcut progrese uriașe în învățarea limbii române. Dacă la începutul anilor ’90, când a venit prima dată în țară, nu știa o boabă românește, aidoma stră-stră-străbunicului său Carol I, acum, când e dat afară din Casa Regală, se exprimă coerent și atent și nu se oprește, ca alte neamuri ale sale, pentru a-i întreba pe cei din jur cum se spune în românește un cuvânt din limba engleză sau germană.

Și încă ceva: A învățat să zâmbească larg și optimist, fără scremături și ifose de fițoși, ceea ce nu e puțiun lucru pentru o fostă Alteță Regală.

Powered by Jasper Roberts - Blog