După congresul extraordinar al PSD când, mânaţi de cele mai sentimente de dragoste şi preţuire faţă de liderul atoputernic de partid social-democraţii au spus un „da” fierbinte şi din tot sufletul când Liviu Dragnea i-a întrebat dacă mai poftesc să le fie în continuare preşedinte, liberalii au mutat rapid şi „deştept” pe tabla de şah a politicii noastre. La fel ca şi în cazul pesediştilor, ei i-au acordat lui Ludovic Orban un CEC în alb, să devină prim-ministru atunci când liberalii vor ajunge la guvernare.
M-aş fi aştepat ca PNL să fi învăţat ceva din penibilul situaţiei în care Dragnea şi-a tras propriul partid. Să fi înţeles că politica de astăzi din Romnânia nu trebuie să mai semene sub nicio formă cu cea de pe vremea partidului unic, făcută în aplauze furtunoase şi scandări, tropăituri şi ovaţii şi nici măcar cu cea de după 1990, cea cu nu ştiu câte partide liberale. Şi, mai ales, conducerea de la Bucureşti să fi venit în faţa delegaţilor cu un program de guvernare. Cu o alternativă punctuală la programul PSD. Da, de unde. Grija principală a celor prezenţi a fost să-şi exprime întreaga susţinere pentru Ludovic Orban. Să-l asigure că va fi prim-ministru când vor ajunge la guvernare. Nu contează când se va întâmpla lucrul ăsta. Unii visează frumos la mălai şi speră să se ajungă cât mai repede la dizolvarea Parlamentului şi la alegeri anticipate. Chiar şi săptămâna viitoare, dacă s-ar putea căci, mulţi stau cu valizele la uşă, pregătiţi să urce în trenul Puterii.
În semn de mulţumire pentru încrederea acordată, camaradul Orban i-a îndemnat la luptă pe războinicii săi: „Vreau să văd fiecare lider judeţean cum dă cu parul în preşedintele Consiliului Judeţean PSD, în primarul PSD, în prefectul PSD, în toţi şefii de deconcentrate”. Cine nu este în stare să ridice parul ca să-l pălească pe pesedistul de lângă el să se dea la o parte. Să plece la baie la Bocşa, după cum e o vorbă în Banat. Şi le-a mai cerut să renunţe la blaturile cu PSD (ha, ha, ha colaborarea cu PSD în administraţia locală şi cea judeţeană se numeşte blat!) şi fiecare organizaţie să-şi facă pagină pe Facebook. Să posteze comentarii şi să-şi dea like-uri. Cât mai multe, să-i întreacă pe pesedişti în audienţă.
Chestia asta cu parii sună mişto. Chiar tare de tot. De acum încolo românii nu vor mai povesti despre serialele turceşti de la Kanal D, despre Exatlon România ori despre Starea Naţiei, ci despre El Lider Maximo: „Auzişi, soro, ce vrea băiatul ăla cu chitara? Să le frângă şalele pesediştilor.” Sau ceva de genul. Omul simplu de la ţară, neumblat pe la seratele cu ceaiuri dansante ori la chermezele din cluburi exclusiviste, nu va aprecia mesajul metaforic transmis de Ludovic Orban, ci va înţelege că îndemnul e chiar îndemn, iar gândul îi va duce la ciomăgarii din perioada interbelică, la răscoala din 1907 sau la alte momente de acest gen din istoria ţării.
Orban a slobozit porumbelul din gură într-un moment în care mai bine ar fi tăcut şi fi rămas, măcar filozof...
RSS Feed