Articol

Am fost astăzi pe dealul Câlnicului, acela pe care au ars, duminică, 9 august, păşuni şi păduri, în total aproape 20 de hectare. Primul lucru care mi-a sărit în ochi au fost muşuroaiele de cârtiţă, neaşteptat de multe, care, acum că iarba era arsă se vedeau ca şi când ar fi fost nişte sate în miniatură ale unor străvechi triburi africane. Arată sinistru un deal întreg negru ca talpa iadului, mirosind puternic a funingine, a vegetaţie şi răşină arsă.

Am urcat prin pădure, prin partea nord-vestică, pe deasupra cimitirului de lângă Halta Câlnic, intenţionând să urc dealul până în vârf şi să cobor pe partea estică, înspre Reşiţa. În pădure, vegetaţia măruntă era carbonizată şi pomii erau arşi până la înălţimea unui om. Frunzele pomilor care nu au ars complet, zornăiau ameninţător în bătaia vântului de parcă erau din tablă ruginită. Cum spuneam, am vrut să ajung la releu şi să traversez dealul pe partea dinspre Reşiţa, dar, când am ajuns aproape în vârf, într-o vale, spre vest, din mijlocul unui pâlc de copaci am văzut ridicându-se un fum albastru. Era aproape ora 18. Incendiu!, mi-am zis şi am vrut să sun la 112. Dar, deoarece fumul nu se înteţea, m-am apropiat să văd focul de aproape. Era într-adevăr un pui de incendiu. Ardea pădurea pe un front cam de 10-20 de metri. Însă, ardea încetişor, flăcările nu prea înaintau fiindcă vegetaţia uscată de sub copaci fusese consumată de incendiul din urmă cu două zile. Acest pui de incendiu a izbucnit, cu siguranţă din miezul unui trunchi mai gros, unde jarul s-a cuibărit de duminică. Am şi identificat trunchiul vinovat şi am încercat să sting flăcările scurmând pământ şi cenuşă peste foc cu ajutorul unui băţ. N-am reuşit mare lucru, cenuşa de sub tălpi ardea şi eu eram încălţat cu nişte tenişi cu talpă de gumă. În plus, mă încurca şi telefonul cu care am filmat acţiunea. Apă nu mi-am luat cu mine, am zis că stau puţin, mi-era şi sete şi nici nu-mi venea să fac pipi, ca să lichidez incendiul. Am pus telefonul în buzunar şi am luat cu pumnii nişte pământ dintr-un muşuroi, pe care l-am aruncat peste flăcări. Ceva mai bine. Focul s-a mai potolit. Până m-am învârtit eu pe acolo, a trecut mai bine de o oră şi focul, neavând din ce să mai muşte, abia mai pâlpâia. Şi fumul s-a făcut mai mic, ceea ce arăta că focul a slăbit. N-am sunat la 112, nu ştiu dacă am făcut bine. Sper să nu se aprindă din nou, că pe-acolo mai este ceva pădure.

Nu am mai urcat peste deal, ci am coborât în râpa a cărei ieşire dă direct în Halta CFR Câlnic. Am mai aruncat o privire în sus spre deal, nu se mai vedea fum. Dar, jarul e încă acolo, în trunchiurile de copaci, l-am văzut.