Menu

Articol

Camera de Conturi a „taxat“ primăriile prinse cu nereguli

Camera de Conturi, din Reșița

În raportul său privind activitatea din 2014, Camera de Conturi Caraș-Severin a constatat numeroase nereguli de natură financiară comise la nivelul unităților administrativ teritoriale, fie din necunoaștere, fie cu bună știință. Cele mai multe nereguli s-au consemnat la nivelul primăriilor comunale.

Între aceste abateri se regăsesc acordarea avansurilor şi efectuarea plăţilor către antreprenori şi furnizori, fără respectarea prevederilor legale. Așa s-a întâmplat la UATC Iablaniţa, avansul acordat unui furnizor nefiind justificat prin lucrări executate, valoarea prejudiciului adus bugetului local fiind de 56.000 lei.

Au existat și cazuri în care unitățile administrativ teritoriale nu au constituit garanţia de bună execuţie, așa cum cere legea pentru lucrările efectuate din fonduri publice. Este cazul UATC Cornereva, unde garanția ar fi trebuit să fie de 16.000 lei, şi la Şcoala Gimnazială Cornereva (20.000 lei), ordonator terţiar de credite al UATC Cornereva.

Alte șase unități au încălcat prevederile legii, prin efectuarea de cheltuieli de capital de la alte titluri de cheltuieli. Așa s-a întâmplat la UATC Lăpuşnicu Mare (325.000) lei), UATC Cornereva (66.000 lei), UATC Ciclova Română (34.000 lei), UATC Marga (20.000 lei), UATC Măureni (18.000 lei) şi UATC Bolvaşniţa (6.000 lei).

La UATC Luncaviţa s-au efectuat plăţi pentru lucrări neexecutate în cantitatea facturată şi plătită pentru obiectivul de investiţii „Alimentare cu apă a Comunei Luncaviţa“, valoarea prejudiciului generat bugetului local fiind de 1.457.000 lei, în timp ce UATC Carașova a încheiat un contract de achiziţii lucrări cu valoare mai mare decât cea prevăzută în documentaţia tehnico-economică elaborată de proiectant şi aprobată de consiliul local. Prejudiciul se ridică la 102.000 lei.

În fine, UATC Iablanița a aplicat alte proceduri de achiziţie publică decât cele dispuse de OUG 34/2006, respectiv a fost atribuită o lucrare de investiţie publică prin cesiune de lucrări, procedură care nu este prevăzută de OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, prejudiciul fiind calculat la 131.000 lei.

Powered by Jasper Roberts - Blog