Articol

România a învins Rusia la un gol diferenţă şi este ca şi calificată la Campionatul European de Handbal Feminin. Rusia este campioana olimpică en-titre, europeană şi mondială. Meritul victoriei de la Cluj este al întregii echipe, doar că fără aportul decisiv al Elizei Buceschi şi a portăresei Denisa Dedu, altfel s-ar fi scris istoria unui meci memorabil.

Denisa Dedu este un caz aparte în sportul românesc în care predomină performanţa şi banii şi mai puţin educaţia sportivului. Ea a terminat o facultate, şi nu oricare, ci pe cea de matematică. O facultate absolvită „pe bune” cum s-ar spune, la o vârstă la care, pentru unii banii sunt pe primul plan. Mai ales pentru fotbalişti pe care nu-i interesează cu cine s-au bătut Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazu, cine a fost şi pe cine căuta Vitoria Lipan, câte grade are un cerc sau un unghi drept, şi nici nu-i deranjează dacă clubul la care evoluează le plăteşte chiria unui apartament situat într-un bloc-notes! Pentru un fotbalist sau un luptător de K1 important e să ştie să lovească mingea cu efect şi să dea bine cu pumnul şi picioarele. Să ridice publicul în picioare şi să colecţioneze maşini scumpe şi femei frumoase.

Înainte de 1989, la noi, mai toţi fotbaliştii făceau fie o facultate, fie deveneau tablagii în Miliţie ori în structurile Armatei. Cei mai străluciţi, ca peste tot existau şi excepţii, ajungeau maiori, colonei, chiar şi generali, cum a fost cazul lui Puiu Iordănescu. În general, însă, chiar şi cu o diplomă în buzunar, ei tot fotbalişti rămâneau. Mergeau la şcoală de pamplezir, din an în Paşti, iar când se întâmpla, fie era întrerupt campionatul, fie studentul-fotbalist se plictisea de moarte.

De aceea, Denisa Dedu merită să fie privită cu respect atât pentru performanţa din poarta României, cât şi pentru strădaniile ei de a depăşi condiţia sportivului care nu prea mai ştie nici măcar cum e să ţină o carte în mână, darămite să susţină un examen, aşa cum este bacalaureatul.