Menu

Articol

Expoziţie de pictură - Kurta Cazimir, la 70 de ani

Pictorul Kurta Cazimir şi-a vernisat, ieri, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa, expoziţia aniversară, „La 70 de ani”. Expoziţia a fost deschisă de gazda evenimentului, directorul Casei de Cultură, Marian Apostol, care i-a decernat artistului o plachetă aniversară. Despre picturile lui Kurta Cazimir au vorbit, Liviu Spătaru, Ada D. Cruceanu şi Dumitru Nicolae Vlădulescu, toţi vorbitorii fiind de acord că artistul Hurta Cazimir pictează frumos. Mai mult, Liviu Spătaru a spus că pictorul este un vrăjitor care filtrează realitatea prin propria-i sensibilitate şi o transformă în lucrări pline de culoare şi frumuseţe. Liviu Spătaru a mai subliniat şi faptul că prietenul Kurta Cazimir este un om dintr-o bucată, un tovarăş de nădejde pe care te poţi baza, şi şi-a adus aminte de momentele revoluţionare din decembrie 1989: „Pentru mine, revoluţia nu înseamnă nici Ion Iliescu, nici Petre Roman, ci înseamnă Nicolae Dumitru Vlădulescu şi Kurta Cazimir, oameni cu care am întotdeauna o mare plăcere să mă întâlnesc!”

În expoziţia prilejuită de împlinirea vârstei de 70 de ani, Kurta Cazimir prezintă 30 de lucrări, având ca temă, portrete, naturi statice şi, mai ales, peisaje cu arbori.

Powered by Jasper Roberts - Blog